Donald Trump a semnat, sâmbătă, un decret pentru trimiterea a 300 de soldaţi din Garda Naţională la Chicago, în momentul în care o judecătoare federală a blocat cel pe care l-a ordonat la Portland, două oraşe democrate vizate de preşedintele american, relatează AFP.
„Preşedintele Trump a autorizat 300 de soldaţi naţionali să protejeze agenţii şi bunurile federale” în Chicago, a anunţat purtătoarea sa de cuvânt, Abigail Jackson, adăugând că liderul republican „nu va ignora starea de anarhie care afectează oraşele americane”.
Oraşul din nordul ţării este al cincilea oraş democrat în care preşedintele Trump a ordonat desfăşurarea Gărzii Naţionale, o măsură până atunci cu totul excepţională.
Gărzile naţionale au fost deja desfăşurate în ultimele luni în Los Angeles, Washington şi Memphis, de fiecare dată în ciuda opoziţiei autorităţilor locale, care au considerat că o astfel de măsură nu se justifica în niciun fel.
O acţiune similară în Portland a fost însă blocată sâmbătă, temporar, de o judecătoare federală.
Trump a asigurat că oraşul din Oregon, unde de luni de zile au loc manifestaţii împotriva poliţiei de imigrare, este „devastat de război”. Însă, într-un document de 33 de pagini, judecătoarea Karin J. Immergut subliniază că aceste mişcări de protest nu prezintă „pericol de rebeliune” şi pot fi gestionate de „forţele de ordine obişnuite”.
Prin urmare, funcţionarii federali au „interdicţia temporară” de a desfăşura Garda Naţională în acest oraş, a hotărât ea. Această decizie expiră pe 18 octombrie.
Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale o prioritate absolută a celui de-al doilea mandat al său, de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie. El consideră că Statele Unite sunt victime ale unei „invazii” de „criminali veniţi din străinătate” şi comunică abundent despre expulzări.
Mai multe manifestaţii şi acţiuni împotriva poliţiei de imigrare (ICE) au avut loc recent în ţară, în special în oraşele numite „sanctuare”, precum Portland sau Chicago, unde migranţii aflaţi în situaţie ilegală şi ameninţaţi cu expulzarea sunt protejaţi. „Nu există nicio insurecţie, nu există nicio ameninţare la adresa securităţii naţionale şi nu este nevoie de trupe militare în marele nostru oraş”, a declarat guvernatoarea statului Oregon, Tina Kotek, înainte de a îndemna publicul să „nu muşte momeala” angajându-se în acte de violenţă sau vandalism.
Salutând decizia judecătorească, senatorul democrat din Oregon, Ron Wyden, consideră că aceasta confirmă „ceea ce locuitorii din Oregon ştiu deja: nu vrem ca Donald Trump să provoace violenţe prin desfăşurarea de trupe federale în statul nostru”. Democraţii prezintă un front unit împotriva unor astfel de desfăşurări.
Gărzile naţionale, rezervişti ai armatei, sunt instruiţi să intervină în cazul catastrofelor naturale, dar pot lupta şi în străinătate. Donald Trump ameninţă că va trimite militari şi în New York sau Baltimore, alte mari oraşe democrate. La Chicago, forţele Departamentului Securităţii Interne (DHS) au declarat sâmbătă că au fost nevoite să deschidă focul asupra unei şoferiţe „înarmate” care le-a lovit duba, rănind-o.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.