Guvernul bulgar a schimbat în mod brusc direcţia - cu o lună înaintea alegerilor legislative -, după ce nu a reuşit să convingă persoanele eligibile să se vaccineze, fie că este vorba despre personalul medical, profesori sau lucrători sociali, şi devine prima ţară din Uniunea Europeană (UE) care abandonează strategia vaccinării grupurilor prioritare şi oferă tuturora imunizarea împotriva covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aveţi încredere în ştiinţă!”, implora ministrul Sănătăţii Kostadin Angelov, disperat să vadă că doar o treime dintre persoanele înscrise s-au prezentat la vaccinare.

Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, dar care beneficiază de doze în cadrul strategiei precomenzilor Comisiei Europene (CE), afişează astfel cel mai slab nivel de vaccinare în rândul Celor 27.

Până în prezent, abia 150.000 de bulgari au fost vaccinaţi - reprezentând 2,1% din populaţie.

Impulsivul premier bulgar Boiko Borisov a deschis larg uşa centrelor de vaccinare în momentul în care a venit rândul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi bolnavilor cronici să se vaccineze.

Cozi lungi de aşteptare au început să se formeze în faţa spitalelor la Sofia, unde stau la rând tineri şi bătrâni, persoane în plină formă şi persoane mai vulnerabile, nevoite să aştepte ore în şir.

”Situaţia s-a schimbat în mod radical. Înainte trebuia să rugăm oamenii să vine să se vaccienze. Acum echipele sunt foarte ocupate”, declară Silvia Ciolakova, şefa policlinicii unuia dintre marile spitale din capitală.

”(Sunt) uşurată şi fericită”, declară Deniţa Valkanova, în vârstă de 31 de ani, zâmbind în spatele măştii. ”Prieteni care vin din străinătate îmi spun că ei trebuie să aştepte luni de zile pentru a avea dreptul” să se vaccineze.

Alături de ea, o nonagenară este la fel de încântată să se vaccieze cu vaccinul AstraZeneca/Oxford. ”La vârsta asta, cu ce să încep?”, îi răspunde ea glumeaţă medicului care o întreabă care-i sunt antecedentele medicale.

HAOS ŞI NEÎNCREDERE

Însă nu toată lumea este aşa de entuziasmată.

”Conducătorii noştri sunt formidabili. Ei au deblocat sistemul provocând un haos monstruos!”, scria în weekend ziarul Segan, denunţând o gloată ce poate fi periculoasă pentru categoriile cu risc.

Înaintea acestei răstrunări strategice, aproape jumătate din populaţie nu voia să se vaccineze, arătau două sondaje publicate săptămâna trecută - în contextul în care informaţii false circulă liber de la începutul pandemiei.

Din cauza reticenţei medicilor şi profesorilor, ”publicul spunea «dacă ei nu vor, atunci eu de ce-aş face-o?», subliniază analista Boriana Dimitrova de la Institutul Alpha Research.

”Cu scopul de a recupera întârzierea, Guvernul a deschis larg robinetul, însă în detrimentul celor mai bătrâni şi fragili”, prioritari în alte state, deplânge ea.

În opinia sa este vorba despre o ”deficienţă gravă” a echipei de la putere, a cărei popularitate a scăzut în urma unui val masiv de proteste vara trecută.

Mulţimile din ultimele zile ”nu sunt o veste bună”, subliniază Parvan Simeonov, de la Institutul Gallup.

Scepticismul opiniei publice se explică printr-o ”neîncredere” faţă de autorităţi, apreciază el , evocând o politizare a vaccinării - considerată un semn al loialităţii faţă de Borisov.

Împreună cu miniştrii săi, şeful Guvernului bulgar a asistat personal la campania de imunizare în sate izolate, în care au fost trimise echipe mobile.

Lăudând ”o organizare perfectă”, Borisov vede în recenta afluenţă un argument în vederea relaxării restricţiilor, deja ”cele maipuţin stricte din Euroopa”, în pofida unei creşteri a numărului contaminărilor cu noul coronavirus în ultimele săptămâni.

Începând de luni, restaurantele şi sălile de jocuri de noroc urmează să se redeschidă, a anunţat el miercuri, şi a promis redeschiderea clunurilor de noapte în aprilie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.