Bulgaria: justiţia autorizează din nou schimbarea sexului în registrul stării civile după cinci ani de blocaj

Bulgaria: justiţia autorizează din nou schimbarea sexului în registrul stării civile după cinci ani de blocaj

Curtea de Casaţie din Bulgaria, cea mai înaltă instanţă din ţară în materie civilă şi penală, a autorizat schimbarea legală a sexului în patru cazuri, pentru prima dată din 2020, informează AFP.

Trei hotărâri şi o ordonanţă au fost pronunţate în ultimele zile de către diferite completuri de judecători, în urma unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), potrivit site-ului de informaţii juridice Lex.bg.

Într-una dintre hotărâri, judecătorii bulgari au considerat că un refuz bazat exclusiv pe o concepţie biologică a sexului, pe considerente morale sau religioase sau pe lipsa unei legislaţii detaliate ar constitui o inegalitate de tratament, au adăugat aceştia.

Într-un raport publicat în septembrie 2025, Agenţia pentru Drepturile Fundamentale a UE indica faptul că Bulgaria şi Ungaria erau singurele ţări din Uniune care nu ofereau nicio cale posibilă de recunoaştere juridică a genului.

În încercarea de a unifica jurisprudenţa bulgară, Curtea de Casaţie a iniţiat în 2020 o procedură care a dus la suspendarea tuturor cauzelor aflate pe rol.

În 2023, aceeaşi Curte a hotărât că legislaţia bulgară nu permite modificarea menţiunii privind sexul, numele şi numărul de identificare personal în actele de stare civilă ale unei persoane transgender.

Cu toate acestea, unii dintre judecătorii săi au considerat că o astfel de interpretare a legii ar putea fi contrară dreptului UE şi au sesizat CJUE.

Aceasta din urmă a hotărât, la 12 martie anul acesta, că dreptul european se opune oricărei legislaţii care împiedică modificarea datelor referitoare la sex, nume şi numărul de identificare al unui cetăţean care şi-a exercitat dreptul de circulaţie şi de şedere într-o altă ţară din UE.

De asemenea, Curtea a precizat că instanţele din statele membre nu pot fi obligate să respecte interpretarea instanţei supreme a statului respectiv, în cazul în care aceasta împiedică aplicarea dreptului european.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor