Bulgaria nu va deschide nicio anchetă cu privire la bruieri care au afectat GPS-ul avionului la bordul căruia se afla duminică preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, anunţă Rosen Jeliazkov, care apreciază că aceste bruiaje nu au fost ”clasate ca ameninţări hibride sau cibernetice”, într-o discuţie cu jurnalişti, la Burgas, în estul Bulgariei, unde participa la lansarea unei campanii de informare pe tema introducerii monedei euro în Bulgaria, relatează AFP:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Luni, o purtătoare de cuvânt a CE a confirmat că avionul în care se afla Ursula von der Leyen a fost afectat de un ”bruiaj GPS” - un fenomen frecvemt în această parte a Europei de Est, la sosirea preşedintei Comisiei, duminică, în Bulgaria.

Ea a anunţat că Rusia este suspectată de acete fapte.

”De la începutul Războiului din Ucraina, asistăm la ceea ce se numeşte război electronic”, a declarat marţi şeful Guvernului bulgar.

”Aceste interferenţe nu vizau un anumit avion”, a precizat el.

”Nu este nimic neobişnuit în asta”, a subliniat şeful Guvernului Bulgariei.

”Din nefericire, este una dintre consecinţele unor astfel de conflicte militare”, a adăugat el.

Guvernul bulgar preciza luni că semnalul GPS a ”dispărut” în timpul fazei apropierii de aeroportul din Plovdiv - fără să compromită însă siguranţa aterizării, care s-a desfăşurat ”fără dificultate”.

Ursula von der Leyen a efectuat această vizită în Bulgaria în cadrul unui turneu pe flancul de est al Uniunii Europene (UE).

Ea a vizitat o fabrică de muniţie destinată Ucrainei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.