Boris Johnson ţine prima pagina în presa iraniană, extrem de critică la adresa acestuia, miercuri, la o zi după desemnarea sa să devină noul premier al Marii Britanii, iar unele ziare se amuză de o asemănare fizică pe care i-a găsesc cu Donald Trump, relatează AFP.
”Trumpul britanic”, titrează cotidianul reformator Sazandegui, care publică pe întreaga prima pagină o fotografie cu Johnson care nu-l avantajează.
Cu titlul ”Imitarea lui Trump”, ziarul reformator Jam-e Jam publică un montaj fotografic în care umbra preşeditelui american se contutează în spatele liderului conservatorilor britanic.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Ales de radicali”, titrează Etemad (reformator), al cărui editorial prezice că Johnson nu va sta mult timp la numărul 10 pe Downing Street.
Ressalat (ultraconservator) publică pe prima pagină o caricatură în care Johnson este înfăţişat ca un majordom britanic care face plecăciuni alături de un Donald Trump aşezat la biroul său şi care-l bate cu palma pe cap.
”Banda B-urilor are acum cinci membri”, scrie ziarul, referindu-se la o expresie lansată de către ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif.
Potrivit lui Zarif, din această ”bandă a B-urilor” fac parte consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe John Bolton, premierul israelian Benjamin Netanyahu, prinţii moştenitori ai Arabiei - Saudite Mohammed bin Salman şi Abu Dhabi - Mohammed bin Zayed - toţi susţinători ai unei linii dure împotriva Iranului.
Johnson urmează s devină premier într-o perioadă de criză acută între Londra şi Teheran, pe fondul confiscării reciproce a unor petroliere.
Iranul a imobilizat vineri la Golful Persic, în Strâmtoarea Ormuz, Stena Impero - un petrolier suedez care naviga sub pavilion britanic, la 15 zile după imobilizarea unei nave-cisternă iraniene, Grace 1, de către autorităţile britanice, în largul Gibraltarului.
Zarif, care l-a felicitat pe Johnson pentri noile sale funcţii, a lansat un avertisment marţi, pe Twitter, subliniind hotărârea Iranului de a apătra apele Golfului Persic.
Londra intenţionează să creeze o ”misiune de protecţie maritimă condusă de europeni” în această regiune, de o importanţă strategică în aprovizionarea cu petrol a lumii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...