Bombardamentul american asupra importantului centru nuclear subteran Fordo a „avariat grav şi puternic” instalaţia, a declarat ministrul iranian de externe Abbas Araghchi într-un interviu acordat CBS News, în condiţiile în care, potrivit unor experţi, atacurile nu au avut efectul scontat, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat la Fordo. Cu toate acestea, ceea ce ştim până acum este că instalaţiile au fost grav şi puternic avariate”, a declarat Araghchi în interviul difuzat marţi.

„Organizaţia pentru Energie Atomică a Republicii Islamice Iran efectuează în prezent evaluări şi analize, iar raportul va fi prezentat guvernului”, a spus ministrul.

Comunicaţii iraniene interceptate arată că amploarea pagubelor cauzate de atacurile SUA asupra programului nuclear iranian este mai mică decât se credea, a scris duminică The Washington Post, citând patru persoane familiarizate cu informaţii secrete din cadrul guvernului SUA.

Preşedintele Donald Trump a declarat că atacurile au „distrus complet şi total” programul nuclear al Iranului, dar oficialii americani recunosc că va fi nevoie de timp pentru a evalua complet pagubele cauzate de atacurile militare americane din weekendul trecut.

Pe de altă parte, preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a promulgat miercuri o lege adoptată de parlament luna trecută pentru a suspenda cooperarea cu AIEA, organismul de supraveghere nucleară al ONU.

Iranul dispune de capacităţi tehnice în vederea reînceperii îmbogăţirii uraniului „în câteva luni”, a declarat într-un interviu acordat postului american CBS News directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), Rafael Grossi, după ce atacurile Statelor Unite la instalaţiile nucleare Fordo, Natanz şi Isfahan au provocat pagube „importante, dar nu complete”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.