Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia, predominantă în ţară, a instaurat o ”zi a copilului nenăscut”, care va fi sărbătorită în prima duminică după Crăciun, potrivit mişcării locale împotriva avortului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această mişcare împotriva avortului - intitulată ”Afistemenaziso” (”Lăsaţi-mă să trăiesc”) şi din care fac parte 19 asociaţii creştine - a publicat miercuri o scurtă circulară a Sinodului prin care se instituie această zi.

Înfiinţată în urmă cu un an, ”Afistemenaziso” a făcut campanie de lobby pe lângă biserică pentru ca aceasta să ia această hotărâre, în numele ”respectării vieţii umane încă de la concepere şi apărării drepturilor copilului nenăscut”.

În Grecia, ca în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene (UE), întreruperea voluntară a sarcinii este autorizată până în a 12-a săptămână a sarcinii.

Numărul avorturilor în Grecia rămâne mare - 300.000 pe an, dintre care 13% ale unor minore, potrivit unui institut medical elen.

În total ”22% dintre femei au practicat un avort”, potrivit biroului de statistică Elstat.

Îngrijorat de nivelul scăzut al fecundităţii în Grecia (1,3 în 2017, potrivit Elstat), noul Guvern de dreapta al lui Kyriakos Mitsotakis a promis o subvenţie de ”2000 de euro” pentru fiecare copil născut în Grecia şi de ”1000 de euro” mamelor în vârstă de până la 30 de ani.

Această din urmă măsură a provocat furia mişcărilor feministe, care au denunţat marţi ”politica sexistă” a Guvernului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.