Bilanţul incendiului care devastează nordul Californiei a crescut la 71 de morţi, după ce au fost descoperite rămăşiţele altor opt victime, au anunţat autorităţile, iar căutarea a peste 1.000 de persoane date dispărute se intensifică, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incendiul "Camp Fire" a izbucnit în urmă cu o săptămână şi a făcut scrum oraşul Paradise, cu aproximativ 27.000 de locuitori, situat în comitatul Butte, la aproximativ 280 de kilometri nord de San Francisco.

Aproximativ 12.000 de structuri - adică aproape toate construcţiile din Paradise, în principal locuinţe - au fost distruse, atât în localitate, cât şi în afara ei, în doar câteva ore după ce oraşul a fost cuprins de flăcări, la 8 noiembrie.

Cele câteva mii de clădiri rămase erau ameninţate de flăcări, care au devastat aproximativ 57.000 de hectare de vegetaţie, iar aproximativ 47.000 de persoane erau vizate în continuare de ordine de evacuare.

Preşedintele american donald Trump urmează să efectueze sâmbătă o vizită în regiune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.