Bilanţul victimelor cutremurului de luni de pe Insula Java, în Indonezia, a crescut la 321 de morţi, anunţă duminică Agenţia naţională indoneziană de gestionarea catastrofelor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest seism - de magnitidinea 5,6 şi de mică adâncime - a cauzat numeroase pagube în vestul Insulei Java.

Un bilanţ anterior anunţa 310 morţi.

Bilanţul victimelor sinistrului, iniţial de 270 de morţi, a continuat să crească zilnic, pe măsură ce salvatori au descoperit corpuri sub dărâmăturile imobilelor surpate sau distruse de alunecări de teren.

”După descoperirea altor opt cadavre sâmbără şi a încă trei azi (duminică), am ajuns la 321 de morţi”, a anunţat duminică seara şeful Agenţăiei de Gestionarea catastrofelor, Suharyanto, care poartă, la fel ca mulţi indonezieni, un singur nume.

În total, 11 persoane erau în continuare date dispărute, iar căutări urmează să continue luni.

Cutremurul a distrus peste 60.000 de case, iar 73.000 de deplasaţi sunt adăpostiţi în peste 300 de adăposturi, a precizat el.

Indonezia, situată pe Centura de Foc a Pacificului, unde se întâlnesc plăci tectonice, înregistrează cu regularitate cutremure şi erupţii vulcanice.

Acesta este cel mai sângeros cutremur din Indonezia din 2018, când regiunea Palu, de pe Insula Sulawesi, a fost devastată de un cutremur urmat de un tsunami soldate cu moartea a peste 4.000 de oameni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.