Bilanţul seismului de marţi, din provincia Sichuan, aflată în sud-vestul Chinei, a crescut la cel puţin 13 morţi, în timp ce 175 de oameni au fost răniţi, relatează BBC News. Autorităţile au avertizat că bilanţul ar putea creşte în continuare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Epicentrul cutremurului a cărui magnitudine a fost revizuită la 7 s-a înregistrat într-o zonă populară în rândul turiştilor, la aproximativ 300 de kilometri nord de capitala provinciei, Chengdu, la numai 10 kilometri adâncime.

Fotografii publicate pe reţelele de socializare arată clădiri avariate, inclusiv un hotel din Jiuzhaigou, unde se află cea mai faimoasă rezervaţie naturală a Chinei, aflată în patrimoniul UNESCO.

Proprietarul unui restaurant din oraş a declarat că seismul produs la ora locală 21.20 (16.20 ora României) s-a simţit mai puternic decât cel care a afectat regiunea în 2008, soldat cu 70.000 de morţi. Nimic nu sugerează, însă, că bilanţul cutremurului de marţi s-ar apropia de cel al seismului din urmă cu nouă ani, ce a avut magnitudinea 8.

Tang Sesheng a declarat pentru agenţia de presă AFP că mulţi oameni s-au refugiat în piaţa centrală din oraş. “Oamenii nu au luat nimic precum bani sau haine – pur şi simplu am fugit cu toţii afară imediat”, a adăugat el.

ŞOCAŢI ŞI SPERIAŢI

Gwendolyn Pang de la Crucea Roşie China, a avertizat că va dura un timp pentru a stabili amploarea pagubelor şi numărul de victime. “Liniile de comunicaţii şi electricitate sunt întrerupte, iar oamenii sunt, fără îndoială, şocaţi şi speriaţi”, a spus ea.

Comisia Naţională pentru Administrarea Dezastrelor din China a avertizat că este posibil ca bilanţul să ajungă la 100 de morţi şi 130.000 de case avariate. Presa locală scrie că turişti s-ar număra printre morţi şi răniţi.

Preşedintele Xi Jinping a cerut “eforturi complete pentru a organiza rapid eforturile de asistenţă şi salvare a persoanelor rănite”, anunţă agenţia de presă Xinhua, precizând că pompieri şi militari sunt desfăşuraţi din zonele învecinate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.