Preşedintele ecuadorian Rafael Correa anunţă că bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 a ajuns la 233 de morţi, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Correa a anunţat noul bilanţ într-un mesaj postat pe Twitter duminică, de la bordul avionului cu care se întoarce în ţară, dintr-o vizită la Roma, pentru a gestiona criza.

Autorităţile ecuadoriene mobilizau resurse şi trimiteau ajutoare după lunga noapte de frică şi incertitudini de după seism.

Vicepreşedintele Jorge Glas supervizează aceste eforturi până la revenirea lui Correa de la Roma.

Glas a sosit duminică dimineaţa la Manta, în zona de coastă, impreună cu zeci de salvatori.

Aeroportul din oraş, grav avariat în urma cutremurului, permite operarea unor zboruri cu ajutoare.

Compania aeriană naţională TAME a organizat deja două poduri aeriene umanitare împreună cu Crucea Roşie şi poliţia.

Peste zece drumuri au fost închise după ce au fost avariate de cutremur, ceea ce îngreunează accesul salvatorilor în zonele care au cel mai mult nevoie de ei.

Ministerul ecuadorian al Transporturilor a anunţat că cea mai afectată este provincia Manabi, în zona epicentrului. Opt drumuri importante din această provincie sunt fie închise, fie s-au surpat în urma unor alunecări de teren sau a cutremurului.

Cutremurul, cu magnitudinea de 7,8, a avut loc sâmbătă seară la ora locală 18.58 (duminică, 02.58, ora României) în apropiere de Muisne, un oraş de pe coasta de nord şi este cel mai puternic seism înregistrat în Ecuador din 1979 şi până în prezent. Seismul a avut loc la 19 kilometri adâncime şi a avut cel puţin 36 de replici.

Pe reţelele de socializare au fost postate imagini cu case transformate în mormane de moloz, cu acoperişul unui centru comercial distrus şi rafuri care se zguduie în mod violent într-un supermarket. La Manta, aeroportul a fost închis după ce turnul de control s-a surpat, rănind un controlor aerian şi un paznic. În capitală, Quito, oamenii au ieşit în fugă pe străzi, de teamă, în timpul cutremurului. Seismul a doborât stâlpi electrici în mai multe cartiere, iar şase case s-au surpat.

În urma cutremurului, preşedintele Rafael Correa a decretat stare de urgenţă la nivel naţional.

Cutremurul din Ecuador are loc după alte două seisme soldate cu morţi la Pacific, pe cea mai de sud dintre cele patru insule japoneze.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a avut loc joi în apropiere de Kumamoto, urmat de un seism cu magnitudinea de 7,3 doar 28 de ore mai târziu. Bilanţul celor două cutremure din Japonia a ajuns la 41 de morţi şi 1.500 de răniţi. Ele au culcat la pământ numeroase case şi au declanşat alunecări de teren. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.