Joe Biden a nominalizat-o pe Cindy McCain, văduva tenorului republican John McCain, ambasadoare a Statelor Unite la Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu sediul la Roma, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cindy McCain şi-a anunţat în septembrie susţinerea candidatului democrat la Casa Albă, marcând astfel o ruptură faţă de fostul preşedinte republican Donald Trump, care candida atunci la al doilea mandat.

”Suntem republicani, da, dar suntem americani mai înainte de toate. Există un singur candidat în această campanie care ne apără valorile ca naţiune şi el este Joe Biden”, declara atunci văduva fostului senator.

Vizibil furios, miliardarul republican l-a criticat cu virulenţă pe John McCain, candidatul republican înfrânt în alegerile prezidenţiale din 2008, un simbol republican în Senat, care a decedat în 2018.

Într-un tweet extrem de ironic şi agresiv, Trump l-a atacat din nou pe unul dintre puţinii din tabăra sa care l-au criticat în mod deschis după  ce a ajuns la putere.

”Abia o cunosc pe Cindy McCain, în afară de faptul că am numit-o într-o comisie, la cererea soţului său”, declara cel care era la acea vreme şeful statului american.

”Eu n-am fost niciodată un fan al lui John. Cindy îl poate avea pe Joe adormitul”, adăuga el, referindu-se la adversarl său democrat de atunci, care l-a înfrânt în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Cindy McCain, în vârstă de 67 de ani, preşedinta Hensley Beverage Company din Phoenix, în Arizona, este activă în ”numeroase organizaţii filantropice”, a subliniat într-un comunicat Casa Albă, anunţând mai multe nominalizări.

”Sunt profund onorată şi mă bucur de munca ce mă aşteaptă”, a reacţionat într-un mesaj postat pe  Twitter Cindy McCain.

Nominalizarea sa este necesar să fie validată prin vot în Senat.

Biden l-a nominalizat totodată pe Jack Markell, un fost guvernator democrat din Delaware, în postul de reprezentant al SUA la Organizaţia Coperării şi Dezvoltării Economice (OECD), precizează în comunicat Casa Albă.

Cele două nume fac parte dintre 17 nominalizări trimise în Senat la confirmare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.