Preşedintele american Jeo Biden a fost filmat picotind în timpul unui discurs, la ceremoni de deschidere a COP26, o înregiatrare video care a provocat ironii şi critici trumpiste în Statele Unite, unde a fost catalogat drept ”Sleepy Joe” de către Donald Trump, dar şi în Anglia, relatează The Huffington Post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Biden, aşezat cu braţele încrucişate, a început să picotească în tmp ce un activist al drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, Eddie Ndopu, avertiza cu privire la ameninţarea pe care o reprezntă modificările climatice asupra ”capacităţii noastre de a cultiva hrană şi de a supravieţui”. Biden a închis ochii în mai multe rânduri şi a părut că a adormit timp de 30 de secunde.

Scena, care durează timp de peste un minut, se opreşte după ce un consilier vine să-i vorbească la ureche, o secvenţă care nu a trecut neobservată.

Fostul preşedinte, care l-a acuzat că este ”inapt” să conducă America, l-a supranumit “Sleepy Joe” (”Joe adormitul”) în ultima campanie electorală, o poreclă folosită luni de către fostul lider al Partidului Brexitului, Nigel Farage.

O fostă purtătoare de cuvânt a lui Trump, Kayleigh McEnany a scris pe Twitter că această scenă este ”o metaforă nefericită a preşedinţiei Biden”.

Miliardarul republican pune sub semnul întrebării, într-un e-mail, sinceritatea lui Biden pe tema modificărilor climatice şi susţine că ”nimeni care are un entuzisam veritabil şi crede într-un subiect nu a adormit niciodată!”.

Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, este cel mai în vârstă locatar al Casei Albe.

El nu este singurul lider acuzat că a adormit, luni, în deschieerea Conferinţei ONU privind modificările Climatice (COP26), la Glasgow.

Premierul britanic Boris Johnson a fost fotografiat cu ochii închişi, aşezat între secretarul general al ONU António Guterres şi Sir David Attenborough.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.