Belarusul a anunţat marţi lansarea campaniei sale de vaccinare împotriva covid-19 cu vaccinul rus Sputnik V, după sosirea în ţară a primului zbor cu acest vaccin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Primul lot de vaccin (împotriva covid-19 Sputnik V) a sosit azi (marţi în Belarus”, a anunţat într-un comunicat Ministerul Sănătăţii acestei foste republici sovietice.

Ministerul a anunţat totodată ”începerea vaccinării populaţiei belaruse”.

”Primii vaccinaţi vor fi muncitorii medicali, profesorii şi specialiştii care, din cauza particularităţii profesiei lor, trebuie să se afle adesea în contact cu oameni”, a precizat ministrul belarus al Sănătăţii Dmitri Pinevici, adăugând că vaccinarea ”va avea loc pe bază de voluntariat”.

Autorităţile ruse şi belaruse nu au precizat câte doze au sosit în Belarus.

Belarusul a fost prima ţară străină care a omologat vaccinul rusesc Sputnik V pe teritoriul său, în decembrie.

Teste clinice au avut loc în Belarus, începând de la 1 octombrie.

”Azi (marţi) Belarusul a devenit de asemenea prima ţară, după Rusia, care începe vaccinarea populaţiei sale cu Sputinik V”, a anunţat într-un comunicat directorul Fondului rus de investiţii directe (RDIF), implicat în finanţarea vaccinulu, Kirill Dmitriev,

Intitulat ”Sputnik V” - un omagiu adus primului satelit lansat de către URSS în 1957 -, vaccinul rus a fost primit cu scepticism pe plan internaţional, în contextul unui anunţ considerat prematur - în august -, înainte de lansarea testelor clinice în masă - faza 3 - şi de publicarea rezultatelor ştiinţifice.

Loturi de Sputnik V aufost trimise, cu toate acestea, în ultimele zile, în Argentina şi în Ungaria.

Moscova speră să dispună până anul viitor de ”milioane de doze”.

Rusia a lansat, la începutul lui decembrie, vaccinarea populaţiei ruse cu vaccinarea muncitorilor cu risc şi personalului considerat ”prioritari”.

Vaccinarea  persoanelor în vârstă de peste 60 de ani a început marţi, în Rusia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.