Ucraina a solicitat amânarea meciului cu Scoţia contând pentru semifinalele căii A a play-off-ului pentru Cupa Mondială din Qatar, informează BBC Sport Scoţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două echipe aveau programat meciul la 24 martie, în Scoţia, dar fotbalul din Ucraina a fost suspendat ca urmare a invadării ţării de către Rusia.

Federaţia scoţiană a discutat cu UEFA şi cu FIFA, care acum vor analiza solicitarea Ucrainei.

Preşedintele federaţiei din Scoţia, Rod Petrie, i-a transmis forului din Ucraina un mesaj “de susţinere, prietenie şi unitate”.

În calea A a barajului pentru CM sunt programate partidele Ţara Galilor – Austria şi Scoţia Ucraina, ambele la 24 martie. Câştigătoarele vor juca în 29 martie, la Cardiff sau la Viena, pentru un loc la CM.

Tragerea la sorţi a Cupei Mondiale va avea loc la 1 aprilie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.