Bărbatul care a fost arestat în Westminster Hall după ce a încercat să se apropie de sicriul reginei Elizabeth II, expus pentru ca britanicii să-i poată aduce un ultim omagiu, a ţinut să verifice că aceasta este într-adevăr moartă, a afirmat judecătorul care la audiat marţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vineri, Muhammad Khan, în vârstă de 28 de ani, a stat la coadă la Londra pentru a-i aduce un omagiu reginei. Odată ce a intrat în holul Westminster, unde se afla sicriul, a luat-o la fugă pe scări şi a reuşit să atingă sicriul.

Arestat rapid de poliţie, el a fost prezentat, marţi, unui judecător, la Tribunalul Westminster pentru două capete de acuzare de tulburare a ordinii publice. Inculpatul "suferă de delir şi crede că regina nu a murit”, a spus judecătorul Michael Snow, „el crede că regele Charles are ceva de-a face cu asta şi că ar putea merge la Castelul Windsor pentru a-i aduce un omagiu, dar şi pentru că încă crede că este în viaţă.”

Judecătorul nu l-a audiat pe Muhammad Khan, pe care medicii l-au considerat inapt să ia parte la proceduri. El doar şi-a confirmat numele, data naşterii, adresa şi a intervenit o dată.

"Inculpatul a susţinut că regina nu a murit şi că s-a apropiat de sicriu pentru că a vrut să verifice singur”, a detaliat procurorul Luke Staton. "A spus că intenţionează să meargă la înmormântare”, a adăugat el, că "plănuise să scrie familiei regale şi, dacă aceasta nu răspunde, să meargă la Castelul Windsor, Palatul Buckingham şi Balmoral pentru a încerca să discute cu Regina".

"Ar fi trebuit să intru prin efracţie pentru a încerca să iau legătura”, a declarat Muhammad Khan îinstanţei, adăugând că ar fi încercat „atâta timp” cât era în viaţă.

Muhammad Khan a fost eliberat pe cauţiune, cu condiţia să rămână într-un spital psihiatric din estul Londrei până la următoarea sa apariţie în aceeaşi instanţă, pe 18 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.