Roger Taylor, bateristul formaţiei Duran Duran care suferă de tinitus, părăseşte trupa

Roger Taylor, bateristul formaţiei Duran Duran care suferă de tinitus, părăseşte trupa

Bateristul formaţiei Duran Duran, Roger Taylor, părăseşte trupa britanică şi îşi încheie cariera din cauza agravării tinitusului de care suferă, a anunţat formaţia emblematică a mişcării new wave din anii 1980.

„Este una dintre cele mai dificile decizii pe care a trebuit să le iau vreodată. A cânta la tobe în această formaţie a fost bucuria vieţii mele”, a declarat muzicianul în vârstă de 66 de ani, citat în comunicatul formaţiei publicat joi seara pe Instagram.

„Adevărul este că tinitusul meu nu a făcut decât să se agraveze, iar acum am ajuns în punctul în care trebuie să-mi ascult corpul şi sfaturile medicilor”, a adăugat el.

Roger Taylor s-a alăturat formaţiei în 1979, la un an după înfiinţarea acesteia la Birmingham, în centrul Angliei. El a participat la realizarea primelor albume care au consacrat formaţia Duran Duran pe scena muzicală britanică şi nu numai, printre care se numără „Rio” şi „Seven and the Ragged Tiger”.

Toba sa a acompaniat hituri emblematice precum „Girls on Film” (16 milioane de vizualizări pe YouTube), „The Reflex” (26 de milioane de vizualizări) sau „A View to a Kill”, tema muzicală a filmului din seria James Bond, „Dangerously Yours”, compusă de John Barry în 1985.

A părăsit formaţia în 1985, înainte de a se alătura din nou acesteia definitiv în 2001.

„Roger este fratele nostru. Toba lui a contribuit la definirea sunetului formaţiei Duran Duran încă de la început, iar faptul că l-am avut din nou alături de noi începând din 2001 a fost incredibil de important pentru noi toţi”, au declarat membrii formaţiei, Simon Le Bon, Nick Rhodes şi John Taylor.

„El va face întotdeauna parte din această familie, în timp ce noi vom continua să explorăm noi proiecte captivante alături de trupă”.

Muzicianul Nile Rodgers i-a adus un omagiu într-o postare publicată pe Instagram, exprimându-şi admiraţia faţă de trupă şi faţă de el. „Roger, te-am iubit întotdeauna. Eşti incredibil şi îmi pare rău să te văd plecând pentru a doua oară din această trupă”.

Acest anunţ vine în urma unui turneu în Regatul Unit şi în Europa. Turneul s-a încheiat în 6 noiembrie la Madrid.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră