Un britanic, Dylan Earl, în vârstă de 20 de ani, inculpat în aprilie în virtutea legii securităţii naţionale britanice cu privire la presupusa organizare a unor atacuri împotriva unor interese cu legături cu Ucraina în favoarea Rusiei, urmează să fie judecat în iunie 2025, anunţă vineri un judecător, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dylan Earl a fost inculpat în aprilie la Londra, acuzat de ”vizarea unor întreprinderi cu legături cu Ucraina în beneficiul statului rus”, anunţa atunci şeful Diviziei antiteroriste a parchetului britanic, Nick Price.

Acest dosar a zguduit clasa politică britanică, iar Regatul Unit a cerut ”încetarea imediată” a ”activităţilor răuvoitoare orchestrate de către Rusia” pe teritoriul britanic.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Ministerul britanic de Externe l-a convocat după aceea pe ambasadorul rus la Londra, Andrei Kelin, care a ”subliniat caracterul absurd şi cu bună-ştiinţă nefondat” a acesteui dosar, citat de agenţia oficială rusă de presă Tass.

Dylan Earl a compărut vineri la Curtea Criminală Old Bailey, la Londra.

El şi-a confirmat pur şi simplu identitatea şi vârsta.

El a asistat la audiere prin videocobferinţă din Închisoarea de înaltă securitate Belmarsh, unde a fost plasat în detenţie provizorie.

Alţi patru bărbaţi sunt acuzaţi în dosar cu privire la fapte mai puţin grave.

Trei dintre ei - Jake Reeves (22 ani), Paul English (60 ani) şi Nii Mensah (21 ani) -, absenţi la audierea de vineri, rămân în detenţie provizorie.

Al patrulea, Dmitrijus Paulauska, în vârstă de 22 de ani, a compărut în libertate, sub control judiciar.

Judecătorul a stabilit data procesului la începutul lui iunie 2025.

DOSAR CU LEGĂTURI CU GRUPAREA PARAMILITARĂ RUSĂ WAGNER

Dylan Earl este suspectat de faptul că a recrutat şi plătit executanţi care să provoace un incendiu important, în martie, la depozite industriale situate la Leyton, în estul Londrei, aparţinând unui cuplu de ucraineni care trăieşte în capitala britanică.

Documente judiciare publicate la sfârşitul lui aprilie leagă dodarul de gruparea paramilitară rusă Wagner - clasată drept ”organizaţie teroristă” în Regatul Unit.

Urmăririle celor cinci bărbaţi au fost lansate în virtutea unei noi legi a securităţii naţionale din 2023 meniră să consolideze apărarea regatului împotriva unor ”activităţi ostile” vizând democraţia şi economia britanice.

Dosarul este unul dintre motivele citate de către ministrul britanic de Interne James Cleverly săptămâna aceasta în denunţarea unor activităţi ”răuvoitoare” ale Moscovei.

James Cleverly a anunţat că ataşatul militar al Ambasadei Rusiei în Marea Britanie - pe care l-a prezentat drept un ”ofiţer de informaţii militare nedeclarat” - urmează să fie expluzat şi că mai mai multe proprietăţi - suspectate de faptul că au fost folosite ”în scopuri de informaţii” - îşi vor pierde statutul displomatic.

Times dezvăluie că este vorba despre un castel opulent din secolul al XIX-lea - folosit de spionajul militar rus (GRU) de ani de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.