Reţelele de socializare sunt un ”haos”, iar ”puterea vorbelor a fost compromisă de schimbarea peisajului mediatic” deplânge fostul preşedinte american Barack Obama luni, într-un interviu acordat France Inter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Invitat la emisiunea Boomerang a lui Augustin Trapenard - cu ocazia publicării primului său volum de memorii ”Une terre promise” (”A Promised Land”) la Editura Fayard, el îlatacă pe succesorul său Donald Trump şi îl acuză de minciuni.

Fostul şef de stat, un laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2009, notează că pe ”mia de platforme existente” online ”nu mai există reguli convenite asupra a ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals”.

”Iar astfel l-aţi putut vedea pe un preşedinte, Donald Trump, care nu s-a îngrijorat că a minţit tot timpul”, declară al 44-lea preşedinte al Statelor Unite pentru France Inter.

În opinia lui Obama acesta este ”cel mai mare pericol actual la adresa democraţiei”.

Fostul şef de stat lansează astfel un apel: ”trebuie să fim vigilenţi şi să facem mai mult, să muncim mai mult şi să nu luăm democraţia ca dată”.

În vederea înfruntării acestui pericol, Obama doreşte ca întreprinderile reţelelor de socializare ”să fie responsabile de modul în care facem diferenţa între relaitate şi ficţiune. Între ceea ce este o opinie şi ceea ce este în mod manifest adevărat”.

El compară vremurile în care trăim cu cele în care numărul posturilor de televiziune şi de radio era mai mic, însă fără să îndemne la o întoarcere în timp.

”Nu ne putem întoarce într-o epocă în care existau doar câţiva arbitri ai adevărului, dacă nu vrem să adoptăm modelul chinezesc, ceea ce ar fi foarte periculos. Remediul ar fi mai rău ca răul”, declară el.

Barack Obama pledează, în acest interviu, în favoarea apropierii personalităţilor politice de cetăţeni.

El îşi povesteşte experienţa la Casa Albă unde, împreună cu soţia sa, Michelle, glumeau despre faptul că, dacă oamenii ar fi văzut că-i sunt hainele prea mari sau că fiicele sale îl tachinau la masă, şi-ar fi pierdut mult din aura şi prestigiul de preşedinte.

”Avem tendinţa să ne punem liderii pe un piedestal, să creăm o distanţă, iar ceea ce vreau eu să fac este să sugerez că, într-o democraţie, trebuie să reducem această distanţă”, dă asigurări Barack Obama.

”Salvarea noastră nu vine de la un singur mare conducător care este extraordinar şi pe care trebuie să-l urmăm orebeşte. Ci mai degrabă de la o cetăţenie bine informată la care participăm cu toţii”, subliniază fostul şef de stat american..

Acesta este singurul interviu acordat de către Barack Obama unui post francez de radio, precizează France Inter.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.