Ayatollahul Khamenei anunţă reducerea pedepselor pentru 2.000 de deţinuţi, dar protestatarii nu sunt vizaţi de măsura de clemenţă

Ayatollahul Khamenei anunţă reducerea pedepselor pentru 2.000 de deţinuţi, dar protestatarii nu sunt vizaţi de măsura de clemenţă

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a acordat marţi graţierea şi reducerea pedepselor pentru peste 2000 de deţinuţi, au anunţat autorităţile judiciare, precizând însă că aceste măsuri nu vizează niciuna dintre persoanele implicate în recentele proteste aspru înăbuşite, relatează AFP.

Anunţul vine cu o zi înainte de aniversarea Revoluţiei Islamice, care dă tradiţional naştere la astfel de măsuri.

„Liderul Revoluţiei Islamice a acceptat cererea şefului puterii judecătoreşti de a acorda graţierea, reducerea sau comutarea pedepselor a 2.108 condamnaţi”, a anunţat site-ul Mizan Online al puterii judecătoreşti.

Lista beneficiarilor nu include însă niciuna dintre persoanele „urmărite sau condamnate după recentele revolte”, a precizat Mirzan Online, citându-l pe şeful adjunct al puterii judecătoreşti, Ali Mozaffari.

Numărul acestor persoane este estimat la de la câteva mii (cifre oficiale) până la zeci de mii (ONG-uri şi organizaţii pentru drepturile omului, în funcţie de perioadă şi sursă). 

Autorităţile iraniene recunosc moartea a peste 3.000 de persoane în timpul protestelor, dar afirmă că majoritatea victimelor sunt membri ai forţelor de securitate sau trecători ucişi de „terorişti” care acţionau în numele Statelor Unite şi al Israelului. ONG-ul Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în Statele Unite, a declarat că a confirmat moartea a 6.964 de persoane, în majoritatea covârşitoare manifestanţi, şi că investighează alte 11.730 de cazuri.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră