Australia şi-a exprimat joi dimineaţă regretul pentru suspendarea unilaterală a colaborării militare cu armata indoneziană şi a promis o anchetă completă cu privire la materialele de antrenament ”jignitoare” descoperite de un militar indonezian la o bază din Perth. Această colaborare militară dintre Canberra şi Jakarta este reprezentată şi de activităţile de combatere a terorismului şi de protecţie a graniţelor, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne-am indicat regretul pentru acest incident şi am înţeles jignirea adusă. Cred că este corect atunci când un omolog important îşi prezintă problemele”, a declarat ministrul australian al Apărării, Marise Payne. 

Acesta a indicat că investigaţia cu privire la materialele ”jignitoare” descoperite la baza Campbell Barracks din Perth va fi finalizată ”Imediat” pentru a mulţumi Jakarra.

Iniţial, decizia de suspendare a colaborării militare a fost luată în mod independent de către armata indoneziană.

Însă, preşedintele indonezian a declarat joi că şi-a dat permisiunea cu privire la suspendarea relaţiilor, iar ministrul de Apărare a primit sarcina de a investiga materialele jignitoare descoperite la Perth.

”Toate formele de cooperare au fost suspendate. Sunt probleme tehnice care trebuie discutate”, a anunţat anterior purtătorul de cuvânt al armatei indoneziene, generalul maior Wuryanto.

Wuryanto a precizat că există o posibilitate ridicată ca relaţiile de cooperare să fie reluate la scurt timp după rezolvarea problemelor semnalate.

Un instructor indonezian al forţelor speciale a văzut mai multe materiale de antrenament utilizate de armata australiană care ar insulta principiile de bază ”Pancasila”, cu privire la credinţa în Dumnezeu, unitatea, democraţia şi dreptatea socială din Indonezia. 

Presa indoneziană a sugerat că instructorul a descoperit un poster care punea sub semnul întrebării suveranitatea indoneziană asupra jumătăţii vestice a insulei Papua. De asemenea, mai multe documente din baza militară luau în râs ideologia care stă la baza fondării Forţelor Armate Naţionale ale Indoneziei.

Insula Papua este o problemă politică extrem de sensibil pentru autorităţile indoneziene, care se confruntă cu o mişcare separatistă puternică.

Australia a pus capăt exerciţiilor de antrenament comune cu forţele de elită indoneziene, după mai multe acuzaţii legate de comiterea unor abuzuri în 1999 în Timorul de Est.

Jakarta şi Canberra au reluat cooperarea militară după acest incident, atrăgând atenţia asupra dorinţei de coooperare în lupta de combatere a terorismului, care a devenit imperativă după atentatele cu bombă care au lovit în 2002 două cluburi de noapte de pe insula Bali. Un număr de 202 persoane şi-au pierdut viaţa în cele două explozii, inclusiv 88 de cetăţeni australieni.

Anterior, Jakarta a suspendat cooperarea militară în urmă cu trei ani, atunci când s-a descoperit că spionii australieni au interceptat convorbirile fostului preşedinte Susilo Bambang Yudhoyono.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.