Două state estice australiene se confruntă cu peste o sută de incendii de vegetaţie care au distrus mai mult de 20 de gospodării, iar pompierii se luptă cu flăcările amplificate de vântul puternic, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Queensland şi New South Wales sunt afectate sâmbătă de incendii. Biroul naţional de meteorologie a anunţat că seceta va continua.

În statul Queensland, aflat în nord-est, prim-ministrul Annastacia Palaszczuk a spus că 51 de focare erau active sâmbătă şi că 17 case au fost distruse, iar riscul a rămas unul ridicat deşi temperaturile au mai scăzut.

În New South Wales, cel mai populat stat australian, peste 65 de focare erau active sâmbătă, iar Rural Fire Service a emis o avertizare privind trei dintre ele.

„Peste 500 de pompieri continuă să protejeze casele şi muncesc să controleze focul în condiţii dificile”, a transmis RFS.

Prima săptămână de primăvară din Australia nu este de obicei o perioadă în care există un risc mare de incendii, însă coasta de este a înregistrat în ultimii doi ani cantităţi reduse de ploaie, sub medie, astfel că seceta a afectat regiuni mari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.