Australia va redeschide frontierele turiştilor complet vaccinaţi pe 21 februarie, a anunţat luni prim-ministrul Scott Morrison, după ce a impus printre cele mai stricte restricţii de intrare din lume, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt aproape doi ani de când am decis închiderea frontierelor Australiei”, a explicat Scott Morrison la capătul unei reuniuni a cabinetului despre securitate naţională, precizând că ţara „îşi va redeschide frontierele tuturor celor care deţin viză pe 21 februarie”. „Dacă sunteţi vaccinaţi cu două doze, suntem nerăbdători să vă primim din nou în Australia”. 

Imensa insulă-continent a închis frontierele în martie 2020, încercând să se protejeze de pandemie. 

În ultimii doi ani, australienii nu au fost autorizaţi să iasă din ţară şi doar câţiva vizitatori au obţinut derogare pentru a intra pe teritoriu. 

Aceste restricţii au separat familii, au afectat sectorul turistic şi au stârnit dezbateri privind statutul Australiei de ţară deschisă, modernă şi orientată către exterior. 

Această nouă deschidere se înscrie în renunţarea la politica dură numită „zero Covid” mult timp în vigoare înainte de a fi depăşită de valul cauzat de varianta Omicron a coronavirusului. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.