Scriitorul şi universitarul australian Yang Jun, încarcerat în China din 2019 sub acuzaţii de spionaj pe care le contestă, a fost condamnat la moarte cu suspendare în această ţară, a anunţat luni Australia, care şi-a exprimat consternarea, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Guvernul australian este consternat de această decizie", a declarat ministrul de Externe, Penny Wong, într-o conferinţă de presă, subliniind că Australia va reacţiona "în termenii cei mai fermi posibil".

Yang Jun, născut în China în 1965, a fost judecat cu uşile închise în 2021. Procesul, pentru care nu a fost făcut public niciun verdict, a fost puternic criticat de activiştii pentru drepturile omului.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Scriitorul, cunoscut şi sub numele de Yang Hengjun, a afirmat în mai 2021 că a fost torturat într-un loc nedezvăluit în timpul detenţiei sale, temându-se că o mărturisire forţată va fi folosită împotriva sa. Beijingul a respins aceste acuzaţii.

În august 2023, Yang Jun a declarat că se temea pentru viaţa sa în detenţie din cauza unui chist mare la rinichi.

Wong a declarat luni că ambasadorul Chinei în Australia a fost convocat de Canberra. "Vreau să subliniez suferinţa acută pe care Dr. Yang şi familia sa trebuie să o simtă astăzi, după ani de incertitudine", a declarat ministrul. "Toţi australienii doresc ca Dr. Yang să se reunească din nou cu familia sa", a declarat Wong.

Domiciliat în SUA, Yang Jun a fost arestat la întoarcerea sa în China în ianuarie 2019. El este autorul unei serii de romane de spionaj şi al unui popular blog în limba chineză.

Această condamnare, care nu a fost confirmată imediat de Beijing, intervine într-un moment în care relaţiile sino-australiene păreau să se îmbunătăţească, odată cu eliberarea în octombrie 2023 a jurnalistului australian Cheng Lei, de asemenea încarcerat în China pentru spionaj.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat în 2018, când Australia a exclus Huawei din China din reţeaua sa de telefonie 5G.

De asemenea, Beijingul a criticat Canberra pentru raidurile poliţiei la domiciliile unor jurnalişti chinezi aflaţi în Australia, efectuate în cadrul unei anchete privind o potenţială campanie de influenţă.

Canberra a iritat Beijingul şi prin solicitarea unei anchete internaţionale privind originile pandemiei Covid-19, care a început în China.

Ca răspuns, Beijingul a impus taxe vamale ridicate pentru numeroase exporturi australiene, inclusiv carne, vin şi orz, şi a oprit importurile de cărbune.

Cele mai multe dintre aceste măsuri au fost ridicate de când premierul Anthony Albanese a venit la putere în mai 2023. Liderul de centru-stânga a vizitat Beijingul în noiembrie, unde a salutat o îmbunătăţire "incontestabilă" a legăturilor dintre cele două ţări.

Australia, care a format alianţa militară Aukus cu Statele Unite şi Regatul Unit, caută în continuare să contracareze influenţa Chinei în Pacificul de Sud.

Canberra urmează să cumpere trei submarine cu propulsie nucleară de la Statele Unite în anii 2030, iar în decembrie a semnat un acord de securitate cu Papua Noua Guinee, care este, de asemenea, curtată de China.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.