Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Portugalia că au fost instituite două coduri, unul roşu de agitaţie maritimă (hulă) şi unul portocaliu de vânt, atât în zona continentală, cât şi în cea insulară. În zona litoralului, valurile vor atinge înălţimi de 7-8 metri, cu o maximă de până la 14 metri. În restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze cuprinse între 80 şi 110 km/h.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, au fost instituite două coduri, unul roşu de agitaţie maritimă (hulă) şi unul portocaliu de vânt, în zilele de sâmbătă şi juminică, în Portugalia, atât în zona continentală, cât şi în cea insulară.

”În zona litoralului, valurile vor atinge înălţimi de 7-8 metri, cu o maximă de până la 14 metri. În restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze cuprinse între 80 şi 110 km/h”, anunţă MAE.

În situaţii speciale de urgenţă, autorităţile portugheze de protecţie civilă pot fi apelate la numărul de telefon „helpline”: +351926768743, precum şi la telefonul unic de urgenţă „112”.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351.213.966.463, +351.213.968.812, +351.213.979.982 şi la numerele: +351.213.960.866, +351.213.972.648, apelurile de pe ultimele două numere de telefon fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Portugheză: +351927411628.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.