Nouăsprezece persoane, între care 13 civili, au fost ucise, sâmbătă, într-un atentat cu maşină-capcană în oraşul Al-Bab, din nord-estul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP.
Explozia s-a produs într-un loc de parcare cu taxiuri şi autobuze din oraşul Al-Bab, aflat sub controlul armatei turce de doi ani, a declarat directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane.
33 de persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă.
Deocamdată atentatul nu a fost revendicat.




























