Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a afirmat duminică că rachete ruseşti au distrus cu o zi înainte infrastructuri militare în portul Odesa, vital pentru exportul de cereale ucrainene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Rachetele Kalibr au distrus infrastructura militară în portul Odesa, cu o lovitură de înaltă precizie”, a scris Maria Zaharova pe contul său Telegram, ca răspuns la o declaraţie a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în care spunea că aceste lovituri au distrus posibilitatea unui dialog sau un acord cu Moscova.

După aceste atacuri asupra Odesei, Ucraina l-a acuzat pe Vladimir Putin că a „scuipat în faţă” ONU şi Turcia şi că a compromis aplicarea acordului semnat vineri privind reluarea exporturilor de cereale blocate de dispută.

Sâmbătă, Rusia a negat însă Turciei că a fost implicată în aceste lovituri: „Ruşii ne-au spus că nu au absolut nimic de-a face cu acest atac şi că examinează problema foarte atent”, a dat asigurări ministrul turc al Apărării Hulusi Akar.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene, două rachete au lovit portul Odesa, iar alte două au fost doborâte de apărarea antiaeriană înainte de a-şi atinge ţinta.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.