Doi indivizi cu cagule pe faţă au aruncat cocteiluri Molotov într-o sinagogă din centrul Berlinului, miercuri dimineaţa devreme, a anunţat poliţia, care precizează că a arestat un bărbat care a strigat sloganuri antisemite în timp ce agenţii investigau la faţa locului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două sticle, umplute cu lichid combustibil, au explodat pe trotuar şi s-au stins singure, fără a provoca pagube.

Serviciile de securitate investighează atacul.

Securitatea a fost întărită în jurul instituţiilor evreieşti din Germania de când atacul mortal al Hamas asupra Israelului şi represaliile israeliene care au urmat au inflamat opinia publică în comunităţile arabe şi evreieşti din ţară.

De la ultima escaladare a tensiunilor, grupurile evreieşti s-au plâns de un sentiment tot mai mare de insecuritate.

După atacul Hamas, poliţia a refuzat majoritatea cererilor de organizare a demonstraţiilor pro-palestiniene şi a dispersat o serie de adunări improvizate.

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a exprimat miercuri indignarea faţă de atacul comis în faţa sinagogii din Berlin. "Vreau să spun în mod expres că sunt indignat. Mă indignează personal ceea ce unii strigă şi fac", a declarat Scholz în timpul unei vizite în Egipt. Într-o postare pe reţelele de sociale, el a adăugat: "Atacurile asupra instituţiilor evreieşti şi actele de violenţă pe străzile noastre sunt josnice şi nu pot fi tolerate. Antisemitismul nu îşi are locul în Germania".

 
 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.