Aşteptările SUA şi ale Coreei de Nord privind denuclearizarea, în perspectiva summit-ului dintre preşedinţii Donald Trump şi Kim Jong-un, par să fie fundamental diferite, după ce în acelaşi document în care anunţa oprirea testelor nucleare, liderul de la Phenian spunea că arsenalul nuclear va fi menţinut, iar testele nu vor mai avea de fapt loc pentru că nu mai sunt necesare, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deşi a declarat că nu vor mai avea loc teste nucleare, în cadrul aceluiaşi raport către Partidul Muncitorilor din Coreea, Kim Jong-un a specificat că aceşti paşi au fost posibili pentru că regimul nord-coreean a construit un sistem de prevenire a atacurilor nucleare şi a declarat că arsenalul nuclear este un garant al păcii care va fi păstrat mai multe generaţii, scrie The Guardian.

Conform unui comunicat al partidului, Kim a declarat că testele nucleare nu mai sunt necesare „având în vedere că munca de a monta focoase nucleare pe rachete balistice este terminată iar întreg procesul de a dezvolta arme nucleare a fost dus la capăt într-un mod ştiinţific”.

El a adăugat că arsenalul nord-coreean, pe care l-a numit „o sabie puternică pentru a apăra pacea”, reprezintă o poliţă de asigurare pentru viitoarele generaţii. „O garanţie fermă prin care urmaşii noştri pot avea cea mai demnă şi fericită viaţă din lume”, a declarat Kim.

SUA a văzut anunţul iniţial al Coreei de Nord că va renunţa la testele nucleare drept o concesie înainte de summit-ul dintre cele două ţări. Trump a sărbătorit anunţul ca pe o mare victorie diplomatică.

„Wow, nu am renunţat la nimic şi au fost de acord cu dezarmarea nucleară (un lucru atât de bun pentru lume), închiderea locaţiilor şi fără alte teste”, a scris Trump pe Twitter.

„Pentru nord-coreeni, principiul dezarmării nucleare a peninsulei coreene nu înseamnă dezarmarea unilaterală. Ei iau în considerare doar dezarmarea la nivel global”, susţine Joshua Pollack, cercetător la Institutul de Studii Internaţionale din Monterey.

Oficialii americani, inclusiv John Bolton, noul consilier pe securitate naţională, au declarat în trecut că SUA va cere o dezarmare nucleară completă şi rapidă la summit. Dar luni, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, nu a oferit foarte multe detalii în ceea ce priveşte obiectivele SUA.

Întrebată de mai multe ori ce înţelege Trump prin „dezarmare nucleară”, Sanders a evitat o definiţie.

„Îi voi lăsa pe preşedinte şi pe Kim Jong-un să parcurgă astfel de detalii atunci când va avea loc întâlnirea”, a declarat ea.

Trump a declarat că un eventual summit cu Kim ar putea avea loc la începutul lui iunie sau chiar mai devreme.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.