Civilii care locuiesc în nordul Fâşiei Gaza au fost informaţi de armata israeliană să folosească două drumuri pentru a se îndrepta spre sudul regiunii, sâmbătă, între orele 10.00 şi 16.00, ora locală, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o declaraţie postată în arabă pe X, purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), Avichay Adraee, a declarat că două rute pot fi folosite între orele 10.00 şi 16.00, ora locală (şi a României), "fără a se întâmpla nimic rău".

Cei care locuiesc în oraşul Gaza au fost sfătuiţi să se deplaseze spre sud, de la Beit Hanoun la Khan Yunis, înaintea unei potenţiale ofensive terestre a armatei israeliene. De asemenea, persoanele care locuiesc în apropierea plajei şi la vest de Olive vor fi autorizate să se deplaseze pe străzile Daldul şi Al-Sana spre Salah Al-Din şi Al-Bahr, a adăugat Adraee.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Un avertisment pentru evacuarea civililor din nordul Fâşiei Gaza fusese dat şi vineri şi îi îndemna pe palestinieni să plece în următoarele 24 de ore. Ultimatumul expira sâmbătă dimineaţă.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.