Armata iraniană susţine că nu a lansat nicio rachetă către Turcia, relatează presa de stat

Armata iraniană susţine că nu a lansat nicio rachetă către Turcia, relatează presa de stat

Liderii militari ai Iranului susţin că nu au lansat nicio rachetă către Turcia, a relatat presa de stat, după ce sistemele de apărare aeriană ale NATO au interceptat miercuri ceea ce Turcia a spus că a fost o rachetă lansată din Iran, conform CNN.

CITEȘTE ȘI UPDATE-NATO interceptează, în estul Mediteranei, o rachetă balistică trasă de Iran, care se îndrepta către Turcia. Turcia ”nu era ţinta”, potrivit unui oficial turc. ”Credem că viza o bază militară” în Cipru, ”dar a deviat de la traiectorie”

„Forţele Armate ale Republicii Islamice Iran respectă suveranitatea ţării vecine şi prietene, Turcia, şi neagă orice lansare de rachetă către teritoriul acesteia”, a transmis Statul Major al Forţelor Armate iraniene, potrivit agenţiei de presă Fars.

Oficialii turci au declarat miercuri că racheta a plecat din Iran, a traversat spaţiul aerian al Irakului şi Siriei şi se îndrepta spre spaţiul aerian turc înainte de a fi distrusă.

Incidentul de miercuri este considerat prima dată când forţele NATO interceptează o rachetă iraniană îndreptată spre spaţiul aerian al unei ţări membre, de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu la sfârşitul săptămânii trecute.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră