Aproximativ 900 de militari americani suplimentari urmează să fie desfăşuraţi în Orientul Mijlociu - unde au sosit deja -, pentru a consolida apărarea aeriană şi a apăra personalul american, anunţă joi Pentagonul, relatează AFP şi CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este vorba despre forţe care se pregăteau de desfăşurare şi care sunt desfăşurate din zona continentală a Statelor Unite”, anunţă joi într-o conferinţă de presă  un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder.

 

”Unităţile desfăşurate şi în desfăşurare includ o baterie THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) din Fort Bliss, în Texas, baterii PATRIOT de la Fort Sill, în Oklahoma, şi baterii Patriot şi AVENGER de la Fort Liberty, în North Carolina, dar şi elemente asociate cartierului general al Apărării Aeriene de la Fort Bliss şi Fort Cavazos, în Texas”, a precizat generalul.

Ryder a subliniat că forţele desfăşurate nu se duc în Israel şi ”sunt menite să susţină eforturi regionale de descurajare şi să consolideze şi mai mult protecţia forţelor americane”.

Pentagonul a anunţat aneterior desfăşurarea unor baterii THAAD şi Patriot.

Washingtonul încearcă să transmită un mesaj puternic adversarilor, în contextul în care Războiul dintre Israel şi Hamas continuă, pentru a împiedica extinderea războiului în regiune.

Trupele americane au fost atacate de 12 ori în Irak şi de patru ori în Siria săptămâna trecută, anunţă joi într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder.

Forţele americane au fost ţintite joi în Irak, însă atacul a eşuat, a anunţat el.

Potrivit CNN, Statele Unite dispun de informaţii clasificate potrivit cărora miliţii susţinute de Iran intenţionează să-şi intensifice atacurile împotriva forţelor americane în Orientul Mijlociu, în contextul în care Iranul încearcă să exploateze reacţia negativă în regiune faţă de susţinerea Israelului de către Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.