Aproximativ 3.650 de morţi în Indonezia, în septembrie, din cauza poluării aerului în urma unor incendii uriaşe

Aproximativ 3.650 de morţi în Indonezia, în septembrie, din cauza poluării aerului în urma unor incendii uriaşe

Poluarea atmosferică din cauza unor incendii uriaşe de pădure care au devastat Indonezia în ultimele luni a cauzat, în septembrie, 3.560 de morţi, arată un raport ştiinţific, relatează AFP.

În septembrie, aproximativ 57,8 milioane de persoane din Indonezia au respirat un aer a cărui calitate a fost de la "nesănătoasă" la "periculoasă", se arată în acest raport, publicat joi, de către Centrul de Cercetare a Energiei şi Aerului Curat (CREA), un grup de reflecţie cu sediul la Helsinki.

"Degradarea calităţii aerului din cauza iincendiilor de pădure şi de vegetaţie în Indonezia a crescut numărul estimat al deceselor la 3.560 în septembrie 2026, dublu faţă de estimarea din august", a anunţat joi, într-un comunicat CREA.

Studiul CREA estimează numărul de morţi care pot fi atribuiţi poluării cu particule fine de tip PM2,5 pe termen scurt, adică în câteva zile.

Particulele PM2,5 sunt suficient de mici pentru a pătrunde în plămâni sau în circulaţia sangvină, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit o legătură între expunerea la acest tip de particule şi un risc sporit de boală şi deces prematur.

Potrivit acestui raport, majoritatea deceselor au avut loc pe Insula Borneo, dar şi pe insulele Java şi Sumatra şi în estul ţării.

Cercetătorii au examinat şi poluarea care nu are legătură cu incendiile, care provine de la producţia de electricitate urbană, industrie şi transporturi, şi au constatat că aceasta a cauzat alţi 1.750 de morţi suplimentari în septembrie, crescând la 5.310 totalul morţilor în această ţară cu aproximativ 290 de milioane de locuitori.

"Doar în septembrie, nivelul expunerii a depăşit pragul anual stabilit de către OMS al PM2,5 de peste şapte ori la nivel naţional, de zece ori în Sumatra şi de un nivel alarmant de 24 de ori la Kalimantan", se arată în raport.

Peste 330.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute au fost înregistrate în întreaga ţară.

"PREVIZIBIL ŞI EVITABIL"

Indonezia, slăbită de o secetă exacerbată de către fenomenul climatic El Niño, luptă de luni de zile împotriva unor incendii de pădure care, potrivit organismului de supraveghere a despăduririi Nusantara Atlas, au devastat peste 1,9 milioane de hectare în primele trei trimestre.

Guvernul nu a confirmat şi nici nu a infirmat această cifră.

Ceaţa poluată rezultată a crescut nivelul poluării până în Malaysia, Singapore, Filipine şi Timorul Oriental, afectând relaţiile Indoneziei cu ţările vecine.

Potrivit unor experţi, aceste incendii de pădure sunt în mare parte imputabile practicilor defrişării prin ardere, folosită adesea de către întreprinderi forestiere, producătorii de ulei de palmier sau societăţile miniere.

Pe Insula Java, cea mai populată şi unde se află capitala Jakarta, raportul CREA arată că 73 până la 80% dintre decesele care au legătură cu poluarea atmosferică - 1.530 de morţi în septembrie - sunt imputabile altor surse decât incendiile, ca de exemplu industria, emisiile vehiculelor şi incinerarea deşeurilor.

"Aceste cifre subliniază realitatea dură: sursele de poluare atmosferică altele decât incendiile sunt la fel de periculoase ca fumul incendiilor de pădure şi de turbării", se arată în raport.

În raport, CEO-ul cabinetului de consultanţă Landscape Indonesia, Agus Sari, arată cu degetul lipsa de preocupare a Guvernului faţă de ceea ce cataloghează drept o catastrofă "previzibilă şi evitabilă".

El evocă restricţii bugetare care afectează eforturi ale Agenţiei Naţionale indoneziene de Gestionare a Catastrofelor (BNPB).

"Indonezia ar trebui să fie în măsură să se pregătească de ceea ce se va întâmpla. Incapacitatea noastră totală de a ne pregăti este cauzată de o lipsă de voinţă", declară el.

CREA recomandă ca Guvernul să treacă de la lupta împotriva ncendiilor de pădure la restaurarea turbăriilor, care au devenit inflamabile din cauza unei drenări intensive.

"Această măsură trebuie să fie însoţită de o aplicare strictă a legii împotriva defrişării ilegale prin incendiere şi de o consolidare a responsabilităţii juridice a concesiunilor în vederea prevenirii oricăror pagube", se recomandă în raport.

În regiuni care se confruntă cu o poluare care nu are legătură cu incendiile, ca de exemplu Java, Guvernul este necesar să aplice norme împotriva emisiilor mai stricte, recomandă CREA.

Miercuri, Guvernul indonezian şi-a apărat modul în care a gestionat incendiile, anunţând într-un comunicat că peste 72.000 de persoane au fost desfăşurate în operaţiuni de însămânţare a norilor şi de luptă împotriva incendiilor, că peste 2.100 de medici şi personal medical au fost mobilizaţi în zonele cele mai afectate şi că a distribuit 5,3 milioane de măşti.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră