Secretarul de stat american, Antony Blinken, le-a cerut colegilor săi din G7, care s-au reunit marţi la Tokyo, să "vorbească pe o singură voce, clară" în legătură cu războiul dintre Israel şi Hamas, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este un moment foarte important în care G7 trebuie să fie solidar în legătură cu această criză şi să vorbească pe o singură voce, clară", a declarat el înaintea unei întâlniri bilaterale cu omologul său japonez Yoko Kamikawa şi a unui dineu al miniştrilor de externe din grupul ce ce reuneşte cele mai puternice şapte economii ale lumii democratice (SUA, Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, cărora li se alătură şi reprezentanţii Uniunii Europene).

Apelul şefului diplomaţiei americane vine în condiţiile în care statele membre ale G7 ar putea întâmpina dificultăţi în a vorbi pe o singură voce în ceea ce priveşte apelurile la încetarea focului, pe care guvernul israelian le respinge până când cetăţenii săi răpiţi de Hamas nu vor fi eliberaţi. Statele Unite se declară în favoarea unor "pauze tactice" pentru a permite civililor palestinieni să plece în siguranţă din zonele de luptă, dar durata acestor armistiţii pare să fie încă o chestiune de dezbatere.

Miniştrii de externe din G7 se întâlnesc marţi şi miercuri la Tokyo, unde vor încerca să găsească o linie comună cu privire la conflictul dintre Israel şi Hamas, reafirmându-şi în acelaşi timp sprijinul pentru Ucraina şi abordând şi o serie de alte probleme, de la Caucaz la Asia-Pacific.

Antony Blinken a sosit marţi în Japonia, după un nou turneu diplomatic intens în Orientul Mijlociu, în care nu a reuşit să convingă Israelul să-şi "întrerupă" ofensiva militară. Blinken urmează să-şi informeze omologii din G7 cu privire la turneul său în regiune şi la progresele înregistrate în furnizarea de ajutor umanitar pentru civilii din Gaza, precum şi la eforturile de a limita conflictul, a declarat marţi un oficial cu rang înalt al Departamentului de Stat al SUA.

"Vom discuta despre modul în care putem lucra împreună pentru a realiza pauze umanitare pentru a atenua suferinţa oamenilor din Gaza", a declarat luni şi ministrul german de externe, Annalena Baerbock.

Ministerul francez de Externe a reiterat, de asemenea, necesitatea de a "depune toate eforturile pentru a preveni o conflagraţie regională" şi "importanţa definirii unui orizont politic bazat pe perspectiva a două state".

CONTINUAREA SPRIJINULUI PENTRU UCRAINA

"Ucraina este şi va rămâne în fruntea agendei G7", a dat asigurări Annalena Baerbock în cadrul reuniunii, în condiţiile în care Kievul este tot mai îngrijorat de o anumită oboseală a susţinătorilor săi occidentali şi de riscul tot mai mare al unui război de uzură.

"Dacă sprijinul nostru pentru Ucraina s-ar epuiza astăzi, (Rusia, n.r.) l-ar exploata fără milă, cu consecinţe teribile pentru ucraineni şi europeni. Alţi actori din diferite părţi ale lumii ar trage şi ei concluzii greşite", a subliniat şefa diplomaţiei germane.

Un schimb de opinii prin videoconferinţă cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, este programat să aibă loc în timpul acestei reuniuni ministeriale a G7.

În cadrul reuniunii de la Tokyo se va discuta, de asemenea, despre situaţia din Caucaz, pe fondul tensiunilor ridicate care continuă să existe între Armenia şi Azerbaidjan.

De asemenea, va avea loc o videoconferinţă cu miniştrii de externe din cinci ţări din Asia Centrală, o iniţiativă aparent menită să contracareze influenţa Rusiei şi a Chinei în regiune.

TON MODERAT FAŢĂ DE CHINA

De data aceasta, însă, G7 ar putea adopta un ton mai moderat faţă de Beijing, dat fiind că reuniunea intervine cu doar câteva zile înainte de o întâlnire programată la San Francisco între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping şi în preajma reuniunii COP28 privind schimbările climatice.

La Tokyo, membrii G7 "vor încerca probabil să menţină un echilibru între a rămâne deschişi faţă de China, fiind în acelaşi timp vigilenţi faţă de ameninţarea" pe care aceasta o reprezintă, în opinia lor, pentru stabilitatea regiunii Asia-Pacific, crede Robert Ward de la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), un grup de reflecţie britanic..

 
 
"Este un moment foarte important pentru G7 să se reunească în legătură cu această criză şi să vorbească pe o singură voce clară", a declarat el înaintea unei întâlniri bilaterale cu omologul său japonez Yoko Kamikawa şi a unui dineu de seară pentru miniştrii de externe din G7.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.