Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a renunţat la o vizită în Israel, care era programată în acest weekend, din cauza crizei din Afganistan. Decizia cancelarului a fost anunţată cu puţin înainte de exploziile de la aeroportul din Kabul, relatează dpa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Merkel urma să întâlnească noul guvern al Israelului în timpul vizitei care era programată în intervalul 28-30 august, dar după ce s-a consultat cu premierul israelian Naftali Bennett a decis că vizita va fi reprogramată.

Potrivit Reuters, Germania a încheiat operaţiunea militară de evacuare de pe aeroportul din Kabul. Ultima aeronavă militară germană a părăsit Kabulul, a declarat o sursă pentru Reuters.

Pentagonul a anunţat joi că în afara aeroportului din Kabul a avut loc o explozie. Un oficial american a declarat că explozia a fost cauzată de un sinucigaş cu bombă. Potrivit Reuters, au fost ucise cel puţin 13 persoane, între care şi copii. Un oficial taliban a spus că cel puţin 11 oameni au murit, între care femei şi copii, şi că mai mulţi talibani care păzeau au fost răniţi.

Jonathan Beale, corespondent BBC, a transmis că atacul iniţial de la aeroport a fost urmat de focuri de armă şi de o altă explozie.

Ambele explozii au avut loc la poarta Abbey a aeroportului, unde mulţi refugiaţi afgani s-au adunat în ultimele zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.