Autorităţile din Filipine şi din alte câteva ţări au declanşat o alertă de tsunami vineri, după un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,4 care s-a produs în apropierea coastelor sudice ale arhipelagului stârnind temeri că va produce pagube şi va fi urmat de replici, potrivit biroului local de seismologie, relatează AFP.
UPDATE - În mai multe ţări au fost emise alerte de tsunami, iar locuitorii din zonele de coastă au fost îndemnaţi să se refugieze în locuri mai sigure. Sistemul american de avertizare împotriva tsunami-urilor a emis o avertizare imediat după cutremur, spunând că sunt posibile valuri periculoase pentru coastele aflate la o distanţă de 300 km de epicentrul cutremurului.
Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC) a emis apoi o actualizare în jurul prânzului, ora locală, spunând că ameninţarea de tsunami în Filipine a trecut, după ce anterior se spusese că sunt posibile valuri de 1 până la 3 metri înălţime. Însă avertismentele altor agenţii au rămas în vigoare.
A fost emisă o avertizare de tsunami în Indonezia pentru regiunile nordice Sulawesi şi Papua, iar PTWC a declarat că unele coaste din Indonezia şi din naţiunea insulară Palau din Pacific ar putea înregistra valuri de până la 1 metru.
Agenţia filipineză Phivolcs a spus că sunt de aşteptat replici puternice ale cutremurului, care a avut loc dimineaţa în largul oraşului Manay din Davao Oriental, în regiunea Mindanao.
Cel puţin o persoană a murit, a declarat pe Facebook Raffy Alejandro, oficial al apărării civile, citat de Reuters.
Nu au existat alte informaţii cu privire la victime din partea agenţiilor pentru dezastre din regiune contactate de Reuters, dar un oficial din Manay a declarat că există rapoarte iniţiale privind pagube la case, clădiri şi poduri.
Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr a declarat că autorităţile evaluează situaţia la faţa locului şi că echipele de căutare şi salvare vor fi trimise pe teren atunci când va fi sigur să o facă.
Cutremurul a fost unul dintre cele mai puternice din ultimii ani care a lovit Filipine, care se află pe „Inelul de Foc” al Pacificului şi înregistrează peste 800 de cutremure în fiecare an.
Richie Diuyen, responsabilă cu gestionarea dezastrelor din Manay, în apropierea epicentrului, a declarat că seismul a durat 30-40 de secunde, iar pagubele iniţiale includ câteva case, faţada unei biserici, drumuri crăpate şi poduri impracticabile. „Nu puteam sta în picioare mai devreme. Am 46 de ani şi acesta este cel mai puternic cutremur pe care l-am simţit vreodată”, a declarat Diuyen la telefon. „Pagubele sunt destul de mari”, a spus ea.
Phivolcs a revizuit magnitudinea de la o valoare iniţială de 7,6 la 7,4 şi a estimat adâncimea cutremurului la 23 km, însă USGS estimează adâncimea la 58,1 km.
Un videoclip al cutremurului din oraşul filipinez Davao, postat pe reţelele de socializare şi verificat de Reuters, arăta angajaţi ţinându-se de birouri, în timp ce clădirile scârţâiau şi se zguduiau. Un alt videoclip arată dulapuri răsturnate şi angajaţi care se adună afară.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Cutremurul s-a produs la aproximativ 20 km în largul coastelor oraşului Manay de pe marea insulă Mindanao, la ora locală 9:43 (4:43, ora României), potrivit Institutului de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS).
„Se aşteaptă un tsunami distrugător, cu valuri de o înălţime care ar putea pune în pericol vieţi omeneşti” pe coasta de est a arhipelagului, a avertizat Institutul filipinez de vulcanologie şi seismologie.
Seismul a avut loc la o adâncime de 58 de km.
Locuitorii de pe coastele afectate „sunt îndemnaţi să se evacueze imediat către zone mai înalte sau să se deplaseze departe de zona litorală”, a transmis institutul.
Până în prezent nu au fost semnalate pagube sau victime.
Acest cutremur survine la 11 zile după un puternic seism care a făcut 74 de morţi şi aproximativ 72.000 de răniţi pe insula centrală Cebu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.