Prezenţa la alegerile parlamentare din Ungaria depăşise 42 la sută, la ora 14.00, fiind cea mai mare participare la vot din ultimii 16 ani, arată datele Biroului Electoral Naţional, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, prezenţa la vot era de 42,32%, în condiţiile în care la alegerile anterioare, din 2014, până la aceeaşi oră votaseră 34,33% dintre alegători. La unele secţii oamenii au stat la cozi pentru a putea vota, cea mai mare mobilizare fiind la Budapesta, unde prezenţa la urne era, la ora 14.00, de 45,52%. 

Unii analişti spun că o participare de peste 70% la aceste alegeri ar putea semnala o mobilizare eficientă a opoziţiei, ceea ce ar putea determina Fidesz - partidul premierului Viktor Orban - să îşi piardă majoritatea parlamentară.

La alegerile din 2014, până la ora 14.00 votaseră 34,33% dintre alegători, în 2010 prezenţa era de 35,88, în 2006 - 38,22%, iar în 2002 - 40,19%.

Conform sondajelor de opinie, Fidesz are şanse să obţină cel mult o majoritate simplă, rezultat susţinut şi de poziţia fruntaşă pe care o deţine Fidesz în sondaje. Există însă şi posibilitatea ca opoziţia să devanseze Fidesz şi să-l facă să piardă majoritatea, creând o situaţie fără precedent de parlament suspendat.

Cel mai puternic partid de opoziţie este formaţiunea naţionalistă radicală Jobbik, care a avut o campanie axată pe lupta anticorupţie şi pe mărirea salariilor pentru ca sute de mii de unguri care au părăsit ţara să fie tentaţi să revină.

Votanţii maghiari aleg duminică 199 de membri în Parlament, într-o singură rundă de alegeri.

La alegeri sunt aşteptaţi la urne 7,9 milioane de cetăţeni, care vor decide numele celor 199 de membri ai Parlamentului unicameral de la Budapesta pe baza unui sistem de vot mixt. Astfel, 106 de deputaţi vor fi aleşi prin vot uninominal în mod direct, iar ceilalţi vor fi desemnaţi pe baza votului pe liste.

Viktor Orban, în vârstă de 54 de ani, care şi-a început cariera ca activist liberal la sfârşitul anilor ’80, este liderul din Uniunea Europeană cu a doua cea mai lungă perioadă de guvernare, după Angela Merkel în Germania.

Formaţiunea sa politică, Fidesz, şi aliatul său social-democrat Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) au câştigat mai bine de două treimi din parlament la ultimele două alegeri, din 2010 şi 2014.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.