Toate liniile electrice externe care alimentează cu energie electrică centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, care este ocupată de Rusia în Ucraina, au fost întrerupte timp de câteva ore vineri, a declarat agenţia de supraveghere nucleară a ONU (AIEA). Conducerea rusă a centralei a afirmat ulterior că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a confirmat că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită după 3 ore şi jumătate. Totuşi, el a avertizat într-un comunicat că siguranţa nucleară „rămâne extrem de precară în Ucraina”.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa, care nu funcţionează, dar are în continuare nevoie de energie electrică pentru a menţine combustibilul nuclear la rece, a trecut pe generatoare diesel în timpul penei de curent electric, a precizat AIEA.

Organizaţia a avertizat în repetate rânduri asupra riscului unui accident catastrofal la Zaporojie, care se află în apropierea liniei frontului. Reactoarele sale sunt oprite, dar combustibilul nuclear din interiorul acestora trebuie răcit în continuare, ceea ce necesită energie electrică constantă.

AIEA a menţionat că centrala a rămas fără alimentare electrică externă pentru a noua oară de la izbucnirea războiului şi pentru prima dată de la sfârşitul anului 2023. „În prezent, ZNPP se bazează pe energia furnizată de generatoarele diesel de urgenţă, ceea ce subliniază situaţia extrem de precară a siguranţei nucleare”, a informat AIEA într-un comunicat.

Ministrul energiei din Ucraina a dat vina pe bombardamentele ruseşti pentru întreruperea ultimei linii electrice către centrală şi către cele şase reactoare ale acesteia. Gherman Galuşcenko a scris pe Telegram că o lovitură rusă a întrerupt alimentarea centralei. „Inamicul a lovit linia electrică care conecta centrala nucleară temporar ocupată la sistemul energetic integrat al Ucrainei”, a scris Galuşcenko.

Operatorul de distribuţie a energiei electrice din ţară a declarat că tehnicienii săi au luat măsuri pentru a o restabili.

Conducerea centralei, instalată de Rusia, a emis apoi o declaraţie pe Telegram în care anunţa că linia de înaltă tensiune către centrală a fost restabilită. Declaraţia preciza că nu au existat întreruperi în funcţionarea centralei, nici încălcări ale procedurilor de securitate şi nici creşteri ale nivelului radiaţiilor de fond peste nivelurile normale.

Ukrenergo, singurul operator de linii de înaltă tensiune din Ucraina, a declarat că specialiştii săi au repus în funcţiune linia. „Specialiştii Ukrenergo au repus în funcţiune linia de înaltă tensiune care alimentează centrala electrică ocupată temporar”, a declarat compania pe Telegram.

Nici AIEA, nici conducerea centralei instalată de Rusia nu au menţionat iniţial cauza întreruperii.

Forţele ruse au capturat centrala de la Zaporojie în primele săptămâni ale invaziei ruse din februarie 2022. Fiecare parte o acuză în mod regulat pe cealaltă de atacuri sau de alte acţiuni care ar putea declanşa un accident nuclear.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.