Odată cu apropierea Nobelului pentru Pace este mai uşor să ştergi nume decât să prezici câştigătorul - Donald Trump? - nepotrivit; apropierea în Peninsula Coreea? - prea devreme; cea dintre Etiopia şi Eritreea? - probabil prea recentă, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anul acesta, nu mai puţin de 331 de peroane şi organizaţii su fost propuse la prestigioasa recompensă, care se atribuie vineri, la Oslo. Posibilităţile celor cinci membri ai Comitetului norvegian însărcinat cu desemnarea laureatului sunt considerabile.

În pofida faptului că prezicerea laureatului este o provocare, deşi există o listă de candidaţi - care rămâne secretă -, prognosticurile abundă.

La site-urile de pariuri online, liderii sud-coreean Moon Jae-in şi nord-coreean Kim Jong Un au o cotă bună, după apropierea dintre cele două ţări.

Experţii în Nobel - care se înşeală tot mai adesea la rândul lor - rămân perplecşi în faţa acestei eventualităţi.

”Pe de o parte, progresele intercoreene sunt, cred eu, lucrul cel mai spectaculos în acest domeniu anul acesta. Pe de altă parte, mă întreb dacă nu ar fi prematur să se dea premiul aşa”, comentează directorul Institutului de Cercetare a Păcii de la Stockholm (Sipri), Dan Smith.

Pasivul lui Kim Jong Un în domeniul drepturilor omului nu pledează nici el în favoarea sa.

Un premiul doar lui Moon Jae-in? El ”a făcut treabă bună în promovarea păcii la Jocurile Olimpice” de iarnă de la Pyeongchang, notează profesorul suedez Peter Wallensteen, un specialist în probleme internaţionale.

TRUMP ÎNAINTEA LUI MACRON

Ce şanse are Donald Trump, pe care unii oficiali ca fostul şef al diplomaţiei britanice Boris Johnson şi Moon Jae-in l-ar vedea aureolat în schimbul iniţiativelor sale în peninsula coreeană?

Cu 7 la 1, preşedintele american se află în primii trei la casa de pariuri Betsson, cu mult înaintea liderilor francez Emmanuel Macron, britanic Theresa May şi rus Vladimir Putin, care au cote de 75 la 1.

Însă un asemenea premiu ar fi ”nepotrivit”, subliniază Dan Smith de la Sipri. El îi evocă deciziile ”foarte negative pentru pace” de a retrage Statele Unite din acordurile internaţionale de luptă împotriva modificărilor climatice şi cu privire la dosarul nuclear iranian.

De altfel, singura iniţiativă făcută publică de a propune numele lui Trump Comitetului Nobel norvegian a fost invalidată, pentru că ea provenea de la o persoană vinovată de uzurpare de identitate.

Reconcilierea care se naşte între Etiopia şi Eritree alimentează, de asemenea, speranţele ca o pace durabilă să se instaleze între cei doi fraţi inamici africani.

În opinia lui Wallensteen, premiul ar putea să ajungă la premierul etiopian Abiy Ahmed. Însă el se află la putere din aprilie, iar apropierea a avut loc în vară. Un pic cam tâtziu să ajungă pe ecranele ”radarului” ale Comitetului Nobel, care primeşte nominalizări la începutul anului.

UN GINECOLOG, O FOSTĂ SCLAVĂ

În lipsa certitudinilor cu privire la timidele progrese de pe planetă, unii observatori îşi întorc privirea către ”clasici” în succesiunea laureatului din 2017 - Campania internaţională pentru abolirea armelor nucleare (ICAN).

În contextul în care hashtagul #MeToo contribuie la trezirea conştiinţelor, premiul ar putea să recompenseze campioni ai luptei împotriva violenţelor sexuale, precum ginecologul congolez Denis Mukwege, nominalizat în mai multe rânduri în trecut, şi tânăra yazidi Nadia Murad, o fostă scalvă sexuală a grupării Statul Islamic (SI).

Directorul Institutului de Cercetarea Păcii din Oslo (Prio) Henrik Urdal preferă Programul Alimentar Mondial (PAM), o agenţie ONU care depune eforturi an de an să umple burta unor zeci de milioane de înfometaţi.

De pe câmpurile de luptă din Yemen şi până în taberele refugiaşilor rohingya în Bangladesh, ”vedem că foametea este pe cale să redevină una dintre principalele provocări umanitare ale vremurilor noastre”, subliniază el.

Între posibilii laureaţi sunt citaţi, de asemenea Înaltul Comisriat ONU pentru refugiaşi (UNHCR), bloggerul saudit Raif Badawi, asociaţii de apărarea presei ca Reporters sans frontières (RSF) şi apărători aii drepturilor omului în Rusia ca ONG-ul Memorial sau ziarul Novaia Gazeta.

Verdictul se dă vineri, la ora 9.00 GMT (12.00, ira României).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.