Alianţa antijihadistă arabo-kurdă în Siria este necesar s beneficieze de un ”statut special” în cazul unui acord politic între kurzi şi regimul lui Bashar al-Assad, a declarat un comandant kurd de rang înalt implicat în ofensiva contra grupării Statul Islamic (SI), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Orice acord politic va trebui să includă un statut special” al Forţelor Democratice Siriene (FDS), care au luptat contra jihadiţtilor ”în numele umanităţii întregi şi chiar al armatei siriene”, a declarat într-un interviu exclusiv acordat AFP Mazloum Kobani, comandantul-şef al acestei forţe susţine de către Statele Unite.

”Aceasta este linia noastră roşie şi nu vom ceda deloc” în cadrul discuţiilor în curs cu regimul sirian, a subliniat el.

Coaliţia arabo-kurdă a ”protejat nordul-estul Siriei. Ea a eliberat aceste regiuni şi este dreptul său să continue să-i asigure protecţia”, a declarat comandantul Kobani, care a discutat cu AFP în apropiere de oraşul Al-Hasakah.

FDS controlează aproximativ o treime din teritoriul sirian, după ce a dislocat jihadiştii din cadrul SI din vaste teritorii în nordul şi în estul ţării, devastate de război, cu ajutorul coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de Washington.

La rândul său, regimul sirian deţine de-acum controlul asupra a două treimi din ţară, după ce a recucerit teritorii de la rebeli şi jihadişti, cu ajutorul Rusiei, Iranului şi mişcării libaneze Hezbollah.

Regimul sirian refuză să accepte o autonomie a regiunilor kurde în nord-estul Siriei.

După decenii de marginalizare, kurzii sunt reticenţi, la rândul lor, să abandoneze autonomia pe care au cucerit-o în timpul războiului.

Din iulie, reprezentanţi politici kurzi negociază cu regimul al-Assad cu scopul de a ajunge la o descentralizare favorabilă regiunii lor.

”Negocierile sunt în curs, însă nu au dat încă un rezultat pozitiv”, a declarat Kobani.

Potrivit comandantului kurd, regimul ”continuă să creadă că poate reveni la situaţia de dinainte de 2011”, anul în care a izbucnit războiul.

”El speră să cucerească militar controlul întregii regiuni, însă trebuie să înţeleagă că este imposibil”, a subliniat Kobani.

Potrivit comandantului kurd, FDS sunt pregătite să ”protejeze frontiera siriană şi unitatea teritoriului sirian”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.