Adversarul dintotdeauna al Angelei Merkel Friedrich Merz a fost desemnat vineri să preia conducerea Uniunii Creştin Democrate (CDU), aflată în criză după răsunătoarea înfrângere în alegerile legislative din septembrie şi care se află, în prezent, în opoziţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest ”baron”, în vârstă de 66 de ani, a fost ales - la aproape trei ani după ce a revenit cu zgomot pe scena politică - cu 62,1% din voturile conservatorilor din CDU, împotriva altor doi candidaţi, Helge Braun (12,1%), un apropiat al lui Merkel, şi Norbert Röttgen (25,8%), a anunţat în urma alegerilor secretarul general al formaţiunii Paul Ziemiak.

Friedrich Merz - adeptul unei linii liberale -, urmează să încerce să redreseze partidul, laminat de înfrângerea în alegerile de la 26 septembrie, în care a obţinut cel mai slab scor din istoria sa (18,9%), după ce s-a aflat la putere 16 ani în tmpul lui Merkel.

Această derută fără precedent l-a determinat pe actualul preşedinte - acuzat personal de înfrângere - Armin Laschet să demisioneze după ce a condus mai puţin de un an CDU.

TREI LIDERI ÎN TREI ANI

Chemaţi pentru prima oară să-şi aleagă în mod direct liderul, aproape 250.000 de membri CDU - dintr-un total de 400.000 - au particpat la acest scrutin.

Alegerea propriu-zisă a lui Friedrich Merz urmează să aibă loc la 21-22 ianuarie, în cadrul unui Congres CDU.

Friedrich Merz - rivalul dintotdeauna al Angelei Merkel, care a plecat de la putere la începutul lui decembrie cu o popularitate uriaşă - a candidat în trei rânduri la şefia CDU.

Acest partid, care a dominat viaţa politică germană postbelică, înregistrează a treia schimbare la conducere în trei ani, după fostul ministru al Apărării Annegret Kramp-Karrenbauer şi Armin Laschet.

De fiecare dată, însă, până vineri, Friedrich Merz a eşuat.

Abia desemnat, el a recunoscut că CDU se află în ”stare de urgenţă” de trei ani.

”Nu trebuie ca asta să se repete”, a subliniat el.

Înainte de a reveni în prim-planul politic, la sfârşitul lui 2018, când Angela Merkel şi-a anunţat retreagerea din viaţa politică, Friedrich Merz activa în finanţe.

Un avocat în cadrul unui mare cabinet de avocatură din Düsseldorf, Friedrich Merz a cumulat milioane de euro şi posturi de influenţă în mari întreprinderi germane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.