Abdallah al II-lea al Iordaniei, în vizită, de luni, în SUA, după ce s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin

Abdallah al II-lea al Iordaniei, în vizită, de luni, în SUA, după ce s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin
Abdallah al II-lea al Iordaniei efectuează începând de luni o vizită în SUA (Foto: Twitter)

Regele Abdullah efectuează începând de luni o vizită în Statele Unite, a anunţat Ambasada Iordaniei şi a adăugat că suveranul va deveni astfel primul lider arab care se va întâlni cu noua administraţie a preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters. Abdullah tocmai şi-a încheiat o vizită în Rusia.

Recomandările editorilor
Ultima oră