Aproximativ 810.000 de persoane din Bulgaria primesc pensii egale sau mai mici decât nivelul minim de 322,37 euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Asigurări Sociale, aferente primelor şase luni ale anului. La polul opus, 9.195 de pensionari primesc pensia maximă, de 1.738,40 euro. Doar zece persoane beneficiază de pensii care depăşesc plafonul stabilit prin lege, conform Novinite.
Pensia medie în Bulgaria era de 523 de euro la sfârşitul lunii iunie, în condiţiile în care ţara avea puţin peste 2,069 milioane de pensionari. Oraşul Sofia a înregistrat cea mai mare pensie medie, de 640 de euro, în timp ce cea mai mică, de 432 de euro, a fost raportată în Kardzhali.
Plafonul legal al pensiei maxime nu se aplică preşedintelui, preşedinţilor Adunării Naţionale sau judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensiile lor pentru limită de vârstă sunt plătite integral.
Distribuţia veniturilor din pensii s-a modificat uşor în al doilea trimestru comparativ cu martie 2026. Numărul persoanelor care primesc pensii egale sau mai mici decât nivelul minim a scăzut cu aproape 3.000, în timp ce numărul beneficiarilor pensiei maxime a crescut cu 270.
În prima jumătate a anului, aproximativ 16.600 de persoane au primit pensii cuprinse între 1.600 de euro şi nivelul maxim de 1.738,40 euro.
Cel mai numeros grup de pensionari, aproximativ 440.000 de persoane, sunt cei care primesc între pensia minimă şi 400 de euro.
Peste 650.000 de pensionari beneficiază, de asemenea, de aşa-numitul supliment pentru soţul supravieţuitor, echivalent cu 30% din pensia soţului decedat.
Datele indică diferenţe mari între veniturile din pensii în Bulgaria, atât între diferitele categorii de pensionari, cât şi între regiuni, pensia medie din capitală fiind semnificativ mai mare decât media naţională, iar cea mai mică medie regională fiind înregistrată în Kardzhali, notează Novinite.




























