Jandarmii, poliţiştii şi voluntarii din localitatea vrânceană Negrileşti au intervenit, joi, pentru salvarea unui urs care a fost prins într-un laţ. Reprezentanţii Jandarmeriei au transmis că animalul nu a avut de suferit în urma incidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Jandarmeriei Vrancea, joi, printr-un apel la 112 s-a anunţat că un urs se zbate într-un laţ în comuna Negrileşti. În urma solicitării, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea s-a deplasat acolo.

Ulterior, echipa mixtă compusă din jandarmi, poliţişti, voluntari S.V.S.U. Negrileşti, lucrători silvici de la Ocolul Silvic Soveja, lucrători de la Primăria Negrileşti şi medic D.S.V.S.A. au tranchilizat ursul, l-au eliberat din laţ, iar după ce s-a aşteptat să treacă efectul substanţelor tranchilizante acesta a fost eliberat în mediul său natural.

"Facem precizarea că ursuleţul nu a avut de suferit în urma evenimentului neplăcut. Deşi este doar un urs, dacă te întâlneşti cu el este bine să ştii că poate fi periculos, nu încerca să-i dai de mâncare, în prezenţa mirosurilor puternice poate deveni agresiv", au transmis, la finalizarea acţiunii, reprezentanţii IJJ Vrancea.

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.