Un incendiu de proporţii a cuprins duminică noapte hala de depozitare a unei carmangerii din Focşani, focul distrugând întreaga clădire, 100 de tone de carne congelată, dar şi mai multe utilaje.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu, focul a fost semnalat pompierilor în jurul orei 3.40.

La faţa locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, o autospecială de intervenţie şi şi salvare de la înălţime şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani. De asemenea, în sprijinul pompierilor a acţionat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Odobeşti cu încă o autospecială de stingere incendii.

Dat fiind suprafaţa mare care ardea pe circa 400 de metri pătraţi, misiunea pompierilor nu a fost deloc uşoară. Au luptat cu flăcările şi fumul dens, până dimineaţă, la ora 7.30, când au reuşit stingerea incendiului.

”La momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat cu degajări mari de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 400 mp, cuprinzând întreaga clădire”, a declarat Pârvu.

 Focul a fost stins în jurul orei 7.30. Întreaga hală a carmangeriei respective a fost distrusă de foc pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătrat. De asemenea, au ars 100 de tone de carne congelată, un motostivuitor şi încă un utilaj cu care se lucra în hală.

Au fost salvate 2 hale şi o clădire de birouri, aflate în imediata vecinătate. Incendiul a prezentat un risc ridicat de pericol deoarece lângă hala cuprinsă de flăcări se afla un rezervor cu GPL, care alimenta instalaţiile tehnologice.

În urma anchetei, pompierii au stabilit că dezastrul a fost generat de tabloul electric din incinta halei carmangeriei, care s-a încins, iar flăcările au cuprins totul în jur.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.