Poliţiştii din Vaslui au reţinut un adolescent de 16 ani şi un bărbat de 29 de ani, suspectaţi că au furat scule şi unelte dintr-un imobil nelocuit. Bărbatul ar fi încercat să iasă din ţară, fiind prins la frontieră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Vaslui, din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui, au reţinut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, şi un minor, în vârstă de 16 ani, ambii din municipiul Vaslui, judeţul Vaslui, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a transmis, duminică, IPJ Vaslui.

Sursa citată a precizat că, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Vaslui au stabilit faptul că, în noaptea de 26 / 27 noiembrie 2023, începând cu ora 20.30, persoanele bănuite de comiterea infracţiunii ar fi pătruns, prin efracţie, într-un imobil nelocuit, din strada Metalurgiei, folosit ca magazie, de unde ar fi sustras unelte şi scule electrice.

”În cauză, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din municipiul Vaslui şi 2 mandate de aducere. Una dintre persoanele bănuite, bărbatul de 29 de ani, ar fi încercetat să se sustragă urmăririi penale, încercând să părăsească teritoriul României, însă a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II din judeţul Arad, la data de 9 decembrie 2023, fiind condus la Sediul Poliţiei Municipiului Vaslui pentru derularea cercetărilor”, a mai transmis sursa citată.

Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunii este estimat la 45.000 de lei şi a fost recuperat integral de poliţişti, urmând a fi restituit persoanei vătămate.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.