Şase persoane reţinute în dosarul de contrabandă cu ţigări în care au fost făcute 35 de percheziţii inclusiv la sediul Poliţiei de Frontieră Fălciu, din judeţul Vaslui, au fost arestate, iar poliţistul cercetat în acelaşi caz a fost pus sub control judiciar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGA, Sarmizia Fetcu, şapte persoane reţinute în dosarul de contrabandă cu ţigări au fost prezentate instanţei, pentru trei dintre acestea dispunându-se arestul preventiv pentru 30 de zile, iar pentru alte trei arestul la domiciliu.

În cazul poliţistului de frontieră judecătorii au decis cercetarea acestuia sub control judiciar.

”Faţă de inculpatul Plăcintă Bogdan s-a dispus continuarea cercetărilor sub control judiciar  iar ceilalţi şase inculpaţi reţinuţi au fost prezentaţi Tribunalul Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tribunalul Vaslui a dispus arestul la domiciliul pentru inculpaţii Ilaşcu Vasilică, Harabagiu Florin, Gavrilă Ionel şi arest preventiv pentru inculpaţii Obreja Elvis Cătălin, Donciu Costică şi Agache Dan Ştefan”, se arată şi într-un comunicat al DIICOT.

Cei şapte au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Vaslui duminică seară. Alte două persoane au fost puse sub control judiciar.

Anchetatorii îl acuză pe agentul de la Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui de luare de mită şi complicitate la contrabandă în formă continuată.  

”Pe 20 septembrie 2016, poliţistul de frontieră a pretins, în mod direct, sume de bani în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, constând în aceea că, din proprie iniţiativă, a propus unui colaborator autorizat în cauză înlesnirea introducerii în ţară a unor cantităţi de ţigări din Republica Moldova, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. De asemenea, în perioada 2015 - 2016, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de agent de poliţie de frontieră, a înlesnit introducerea în România de ţigări provenite din Republica Moldova, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal”, se arăta într-un comunicat transmis, luni, de DGA.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vaslui şi lucrători de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate Iaşi şi Bacău, DGA şi SCCO Vaslui au făcut, duminică, 35 de percheziţii, dintre care una la sediul Poliţiei de Frontieră Fălciu, din judeţul Vaslui, pentru destructurarea a cinci grupări infracţionale organizate, specializate în contrabanda cu ţigări.

Potrivit DIICOT, există suspiciunea că, în perioada 2015 - 2017, în zona Pieţei Sfântul Ilie, din Bârlad, au acţionat mai multe grupuri infracţionale organizate, având ca scop desfăşurarea, în mod constant, de activităţi de primire, deţinere, transportare şi, ulterior, de vânzare de ţigări aduse din Republica Moldova, cunoscând că acestea provin din contrabandă. Procurorii spuneau că aceste grupări erau structurate pe mai multe paliere, respectiv depozitare, transport, distribuţie, comercializare şi sprijin.

Totodată, există indicii că ţigările provenite din Republica Moldova erau introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, acest lucru fiind înlesnit şi de către un lucrător al Poliţiei de frontieră.

În urma percheziţiilor făcute, au fost ridicate aproximativ jumătate de milion de ţigarete provenite din contrabandă, 110.000 lei, 8.700 euro, 1.450 de lei moldoveneşti, un detector antispionaj cu rolul de detectare a microfoanelor ascunse, 3.200 de cutii materiale pirotehnice deţinute fără drept şi zece autoturisme pentru aplicarea sechestrului, afirma DIICOT.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.