Doi bărbaţi din judeţul Vaslui, suspectaţi că au spart o locuinţă din Germania şi au furat bunuri în valoare de 30.000 de euro, au fost arestaţi preventiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii Serviciului de Investigatii Criminale Vaslui şi ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Huşi au reţinut doi bărbaţi, în vârstă de 30 şi 35 de ani, din comuna Drânceni, judeţul Vaslui, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În urma anchetei, poliţiştii au stabilit că, la data de 4 noiembrie 2023, persoanele bănuite de comiterea infracţiunii ar fi sustras, dintr-o locuinţă din Germania, mai multe bunuri, în valoare de peste 30.000 de euro.

”La data de 13 noiembrie 2023, poliţiştii au efectuat 4 percheziţii domiciliare, unde au descoperit şi ridicat toate bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. În aceeaşi zi, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat, faţă de cei 2 bărbaţi, măsura reţinerii, pentru 24 de ore”, a mai precizat sursa citată.

Cei doi brăbaţi au fost prezentaţi, marţi, judecătorului de dreptului şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Huşi, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.