Poliţiştii din ţară au acţionat, în ultima săptămână, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, pentru menţinerea siguranţei şi legalităţii transporturilor. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de 140.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproape 1.500.000 de lei, printre care vagoane de transport marfă, motoare şi ambarcaţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada 22 – 29 septembrie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi, poliţiştii secţiilor regionale de poliţie transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite desfăşurate în zona căii ferate şi a staţiilor de cale ferată.

Poliţiştii au verificat peste 2.000 de trenuri de călători şi au acţionat în peste 600 de gări, staţii de cale ferată, aerogări, rute feroviare şi navale pentru menţinerea siguranţei transporturilor.

În această perioadă, poliţiştii de la transporturi au efectuat 11 percheziţii domiciliare, au depistat patru persoane urmărite la nivel naţional, au întocmit 27 de dosare penale pentru infracţiuni constatate, au confiscat 232,8 metri cubi de material lemnos şi trei vagoane de transport marfă pe calea ferată, o barcă, cinci motoare de ambarcaţiuni şi trei setci monofilament.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 140.000 de lei, au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 1.500.000 de lei şi au fost ridicaţi în vederea confiscării 109.630 de lei, 1.200 $ şi 2.295 €.

De exemplu, poliţiştii de la transporturi din Damboviţa, împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, au efectuat un control privind legalitatea unui transport de material lemnos format din trei vagoane. Pentru neregulile constatate, s-a dispus confiscarea a 118 metri cubi de material lemnos în valoare de aproximativ 40.000 lei, a celor trei vagoane în valoare de 300.000 de lei şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei.

Într-o altă cauză, în care se efectuează cercetări privind infracţiunea de folosire la autoritatea vamală a documentelor de transport sau comerciale, poliţiştii au efectuat şase percheziţii pe raza municipiului Bucureşti, activităţi în urma cărora au fost ridicaţi pentru a fi confiscaţi 106.000 de lei, 1.200 de dolari şi 700 de euro.

Poliţiştii Serviciului de Poliţitie Transporturi Maritime au identificat un container sosit din China care conţinea 4.896 de seturi de jucării purtând însemnele unei mărci protejate şi susceptibile a fi contrafăcute, ce erau destinate unei societăţi din Bucureşti. Bunurile, în valoare de 979.200 de lei, au fost reţinute, întocmindu-se dosar penal în cauză.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.