Un tânăr de 22 de ani, care nu a oprit la semnalul agenţilor din Baia Mare, a fost urmărit de poliţişti pe mai multe străzi, până când maşina s-a împotmolit în zăpadă. Pentru a-l scoate pe şofer din autoturism a intervenit un echipaj de descarcerare de la ISU Maramureş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Potrivit IPJ Maramureş, tânărul de 22 de ani circula pe bulevardul Decebal din municipiul Baia Mare, la volanul unui autoturism. El a ignorat semnalele poliţiştilor şi şi-a continuat drumul până pe strada Aleea Filiaturii. 

”Poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au urmărit autoturismul.  Vremea nu a fost de partea lui, aşa că a rămas împotmolit în zăpadă, după care acesta s-ar fi blocat în autoturism, fără a răspunde solicitărilor poliţiştilor, fiind aparent inconştient. La faţa locului, s-a deplasat un echipaj I.S.U. Maramureş, în vederea scoaterii tânărului din autoturism”, transmite IPJ Maramureş, sâmbătă.  

Şoferul a fost transportat la spitalul din Baia Mare, pentru investigaţii medicale.  

Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l  alcool pur în aerul expirat.  

Tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele acestuia, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.